De la 1 iulie, Spitalul Județean Constanța trece în ograda CJC

957
Reprezentanții Ministerului Sănătății au publicat pe site-ul instituției, www.ms.ro, lista cu unitățile sanitare cu paturi care vor fi transferate, de la 1 iulie, în grija autorităților locale. Lista a fost publicată împreună cu nota de fundamentare pentru proiectul Hotărârii de Guvern privind transferul managementului asistenței medicale, la secțiunea "Transparență decizională", în vederea consultării și realizării de pro-puneri, până la data limită de 26 aprilie.
La nivelul județului Constanța, potrivit listei prezentate de minister, vor fi transferate zece unități spitalicești. Astfel, în grija Consiliului Județean Constanța vor fi date Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare, Spitalul de Ftiziologie Agigea și Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie Sud. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase va trece în adminis-trarea Consiliului Local Constanța, în vreme ce unitățile din Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Băneasa vor trece la consiliile locale din orașele respective.
Reprezentanții ministerului susțin că în urma transferului nu vor fi realizate disponibilizări în rândul cadrelor medicale, dar este posibil să se reducă din personalul TESA și administrativ. De asemenea, nu va mai fi nevoie de avizul ministerului pentru numirea managerilor spitalelor.

O povară în plus - spun primarii
Descentralizarea nu este văzută cu ochi buni de edili, în primul rând din cauza imposibilității de a susține financiar spitalele din bugetul consiliilor locale. "Dacă vor trece Centrul Medical Băneasa în administrarea Consiliului Local va fi o povară mare pentru buget. Noi avem deja un liceu, patru școli generale, cinci grădinițe și biserica, unde mai dăm bani. În plus, și la spital mai acordăm fonduri pentru combustibil sau pentru reparații. Avem 5.500 de locuitori, câte taxe și impozite pot să plătească și ei din salariile și pensiile mici pe care le au? Anul trecut am avut o colectă bună, pentru că foarte mulți și-au vândut terenurile și au fost nevoiți să-și achite impozitele pentru a obține actele fiscale, dar anul acesta nu mai au ce să vândă", ne-a declarat Gelu Iordache, primar Băneasa. Aceeași problemă, a lipsei banilor, este și la Hârșova, după cum ne-a spus edilul Tudor Nădrag.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Attila Cseke, a susținut că, și în urma transferului, spitalele vor avea același mod de finanțare, prin contractele încheiate cu reprezentanții caselor județene de asigurări de sănătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7841 secunde