Deficiențe grave în sistemul social. Sute de măsuri aplicate într-o singură lună

32
< 1 min citire
Deficiențe grave în sistemul social. Sute de măsuri aplicate într-o singură lună - x-controale-1781178227.webp
Luna trecută, inspectorii Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și cei din agențiile teritoriale au efectuat 764 de controale la nivel național. Cu această ocazie, au fost descoperite numeroase deficiențe în funcționarea serviciilor sociale.
În urma verificărilor, au fost dispuse 1.300 de măsuri pentru remedierea problemelor, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi de 341.500 lei și a fost propusă retragerea licenței pentru opt servicii sociale.
Cele mai frecvente nereguli constatate au inclus furnizarea serviciilor fără contract, lipsa detaliilor privind costul serviciilor, depășirea capacității centrelor, deficit de personal, neasigurarea standardului minim de hrană.
De asemenea, inspectorii au sesizat la fața locului multe spații neigienizate, mobilier deteriorat și accesibilitate insuficientă pentru persoanele cu dizabilități.
Reprezentanții ANPIS au anunțat că vor continua controalele și vor monitoriza implementarea măsurilor dispuse, pentru a proteja drepturile beneficiarilor și a asigura respectarea legislației în domeniul asistenței sociale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0292 secunde