Conducerea Spitalului Județean de Urgență Constanța a primit, în cursul zilei de luni, 1 martie, ordinul Ministerului Sănătății pentru destituirea directorului administrativ și a directorului de resurse umane. Funcțiile erau ocupate, interimar, de Renato Cristea și, respectiv, Laurenția Onica.
Potrivit managerului SCJU, Dan Căpățână, aceștia aveau salarii de aproximativ 4.000 de lei pe lună, fiecare, și, în prezent, se află în concediul de odihnă aferent anului trecut. "Destituirea s-a făcut din raționamente economice, însă retribuțiile lunare nu erau plătite din fonduri de la Ministerul Sănătății, ci din serviciile pe care le producem noi. De fapt, posturile rămân, se desființează doar funcțiile, înjumătățindu-se salariul. Cele două persoane vizate nu vor fi date afară ci, probabil, vor prelua posturile de șef administrativ și șef resurse umane. Vor face aceeași muncă pe care o făceau și până acum, doar că vor primi numai 2.000 de lei pe lună. Nu știu dacă le va mai conveni", a declarat managerul spitalului.
Dan Căpățână s-a arătat nemulțumit de decizia ministrului Sănătății, Cseke Attila: "Cei doi directori erau numiți interimar, ca și noi toți. La Medgidia, de exemplu, toți sunt prin concurs și nu a fost destituit nimeni. Dar nu se compară. Noi avem peste 1.300 de paturi, peste 2.200 de angajați, și nu mai avem director ad-ministrativ și de resurse umane, iar la Medgidia, unde sunt doar 300 de paturi, au fost păstrate funcțiile respective".