Sâmbătă, 6 iunie, satul Independența din județul Constanța va deveni pentru câteva ore centrul atenției asupra diabetului zaharat de tip 1 la copii.
Evenimentul, organizat de Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet „Sweet Land”, în parteneriat cu primăriile Dumbrăveni, Independența și Cerchezu, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța promite o zi plină de surprize și informații utile pentru familiile din zona rurală.
Medicii specialiști ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, alături de voluntarii asociației, vor oferi consultații și teste gratuite ale glicemiei, pentru a încuraja prevenția și conștientizarea simptomelor diabetului de tip 1.
Luminița Șandru, coordonatoarea proiectului și mamă a unui copil diagnosticat cu diabet insulino-dependent, subliniază că informația oferită la timp poate face diferența și poate salva vieți.
Totodată, atmosfera va fi una de sărbătoare. Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” va aduce pe scenă spectacolul „Cei trei purceluși”, iar tinerii artiști din ansambluri și coruri locale vor completa programul cu muzică și dans.
Printre invitați se numără și Selly, cunoscut ca vocea adolescenților și tinerilor din România, care a acceptat să fie alături de comunitate și să susțină cauza copiilor cu diabet.