Doar 40 grame de deșeuri electrice colectate de fiecare locuitor de la începutul anului

455
Conform angajamentelor asumate de țara noastră, până la sfârșitul acestui an, trebuie să se colecteze 3 kg de deșeuri electrice și electrotehnice pe cap de locuitor. Angajamentul a fost stipulat și prin HG 488/ 2005. În mod sigur, nu ne vom putea respecta angajamentul. Până la începutul lunii noiembrie, la nivelul întregii țări au fost colectate doar 1.000 de tone de deșeuri, așa cum ne-a spus Silviu Stoica, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile. Dacă facem un calcul simplu, rezultă că s-au colectat 0,04 kg pe cap de locuitor.

Valoarea va crește doar în urma campaniei naționale de colectare a deșeurilor electrice și electronice din data de 3 noiembrie, însă nici cei mai optimiști reprezentanți ai Guvernului nu cred că ne vom putea lăuda în fața Uniunii Europene la acest capitol. Și atunci ce fac reprezentanții ministerului de resort? Spun că, de fapt, colectarea a 3 kg de deșeuri este doar o … țintă, deși actul normativ spune cu totul altceva.
Lăsând laolaltă faptul că românul n-a ajuns la gradul de conștiință al vesticilor, nici dacă toată populația și-ar duce la punctele de colectare toate televizoarele, calculatoarele și frigiderele, tot nu am putea să atingem nivelul de trei kilograme de deșeu pe cap de locuitor.
Radu Chircă, consilier la Comisia Națională de Reciclare a Materialelor din Cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, a precizat faptul că, spre deosebire de noi, alte țări europene au angajamente mult mai mari în privința reciclării deșeurilor. Spre exemplu, în Suedia se vorbește de 7 kg de deșeuri pe cap de locuitor.

Constănțenii nu au renunțat la aparatura veche din gospodărie
Locuitorii Constanței nu s-au putut despărți de obiectele vechi de prin gospodării în cadrul campaniei de colectare a deșeurilor electrice și electrotehnice. La nivelul orașului au existat trei centre de colectare: la Balada, la Billa și în zona Brotăcei. Alte trei orașe din județul nostru s-au implicat în această campanie, respectiv Medgidia, Năvodari și Mangalia.
La vremea prânzului, la punctul de la Billa erau 20 – 30 de monitoare, câteva mașini de spălat, urmând ca rezultatele finale ale campaniei să fie făcute publice la începutul acestei săptămâni. La fel se prezenta situația și în celelalte două centre de colectare din Constanța, așa cum ne-a spus Adrian Manole, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța.
Și vor veni ani și mai grei din acest punct de vedere pentru țara noastră. Până la sfârșitul anului 2008, angajamentul este de 4 kg de deșeuri electrice și electrotehnice pe cap de locuitor.
Primarul localității Mangalia, Zanfir Iorguș ne-a mărturisit că s-a adunat o cantitate nesemnificativă de deșeuri. Primăria Medgidia nu a făcut până vineri la prânz o centralizare a cantității de deșeuri.
Secretarul de stat în Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a cerut autorităților locale să se implice mai mult în astfel de campanii de colectare a deșeurilor, dar și să inițieze astfel de campanii. De altfel, se intenționează ca, pe lângă cele 110 localități cu peste 20.000 de locuitori, să fie cooptate și cele cu mai puțini locuitori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7737 secunde