Dosar penal pentru patronii unei terase care furau apă

209
Furturile din rețeaua de alimentare cu apă continuă, în ciuda tuturor eforturilor reprezentanților RAJA de a descuraja practicile ilegale. În dimineața zilei de vineri, 10 mai, a fost descoperit un nou branșament ilegal la un agent economic important din municipiul Constanța. Este vorba despre o terasă de pe bu-levardul Mamaia, în zona Univer-sității "Ovidius", unde alimentarea cu apă se făcea fără ca aceasta să fie contorizată. "În urma unei atenționări prin sistemul de alertare realizat cu cititorii electronici, o echipă RAJA s-a deplasat la terasa respectivă și a constatat că se intervenise neautorizat la rețea și aparatul de măsurare fusese blocat. Locația respectivă a fost debranșată de la rețeaua de alimentare cu apă și societății i s-a întocmit notă de constatare pentru un consum paușal și retroactiv pe 24 de luni, de aproximativ 9.000 de metri cubi de apă. Valoarea totală a facturii este de 80.000 de lei", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al S.C. RAJA S.A., Irina Oprea. Potrivit acesteia, reprezentanții societății respective s-au ales cu plângere penală pentru furt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5634 secunde