Două străzi din municipiul Constanţa nu vor avea miercuri curent electric

668
Două străzi din municipiul Constanţa nu vor avea miercuri curent electric - x-curent-1695114179.jpg
În ultima vreme, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu

energie electrică în bune condiții. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile

acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au precizat reprezentanţii instituţiei. Miercuri, 20 septembrie, va fi oprit curentul electric în municipiul Constanţa, pe strada Milano nr. 54 şi strada Dobrilă Eugeniu nr. 17, între orele 8:30 - 16:30, la fel ca şi în localitatea Vama Veche.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4041 secunde