Dr. Mircea Pătruț nu s-a prezentat în fața comisiei de anchetă

414
Comisia de disciplină a Spitalului Județean Constanța s-a întrunit, vineri, pentru a finaliza ancheta privind erorile depistate în activitatea dr. Mircea Pătruț, în perioada în care a ocupat funcția de șef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. În cadrul ședinței ar fi trebuit să fie ascultat și punctul de vedere al medicului, dar acesta nu s-a prezentat. Cu toate acestea, membrii comisiei s-au întrunit și au ajuns la o concluzie cu privire la sancțiunile pentru dr. Pătruț, cât și pentru neregulile depistate în activitatea asistentei șefe Eliza Ilie. Dr. Liliana Tuță, director medical al spitalului, a afirmat că sancțiunile vor fi făcute publice luni, după ce vor fi aduse și la cunoștința medicului. Surse neoficiale susțin însă că ar fi vorba de o reducere a salariului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 07 August 2010
Stire din Social : Asfaltare în dorul lelii
Pagina a fost generata in 1.5853 secunde