Dramele și speranțele refugiaților ucraineni. Povești despre supraviețuire și solidaritate

Până în prezent, Organizaţia „Salvați Copiii România” a oferit sprijin pentru 367.500 de persoane, dintre care 184.800 de copii ucraineni și 182.700 de adulți. Salvați Copiii a acordat o atenție deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinților și adulților vulnerabili, dezvoltând intervenții rapide pentru a răspunde situației de urgență, dar și nevoilor de integrare ale acestora.

Familia H. a ajuns în România pe 7 octombrie 2022, după un drum dificil din Herson. Pentru mama și fiică, războiul a început chiar din prima zi, odată cu intrarea armatei ruse în oraș. Ceea ce pentru alții era un coșmar văzut la televizor, pentru familia H. era realitatea zilnică. Călătoria spre siguranță a fost plină de teamă, mai ales la punctele de control rusești.

Adaptarea la viața din România nu a fost ușoară. Pe lângă provocările unei țări noi, familia primea vești triste de acasă. Pentru A., fiica lor de 10 ani, a fost greu să accepte că școala ei din Herson nu mai există.

Mama a aflat despre activitățile Organizației Salvați Copiii prin grupurile de socializare ale comunității ucrainene din România. În iunie 2023, s-au înscris în programele organizației și au beneficiat de cursuri de limbă engleză și română, ateliere de creație, clubul adolescenților și alte activități.

A., acum în vârstă de 12 ani, este înscrisă la Școala Gimnazială Ienăchiță Văcărescu, dar își continuă și studiile online în Ucraina, în clasa a VII-a. La Centrul de Consiliere participă la clubul adolescenților, unde și-a făcut prieteni și nu se mai simte atât de singură în România. Cu toate acestea, familia H. visează să se întoarcă acasă, în Herson. Păstrează vie amintirea orașului lor frumos de altădată și speră că, într-o zi, se vor putea reîntoarce acolo.

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, H. se pregătea să plece la muncă, în timp ce soțul ei era îngrijorat – noaptea fusese neliniștită, se auziseră bubuituri, iar nimeni nu știa ce se întâmplă. A., fiul lor de 12 ani, se trezise și se pregătea pentru școală. În scurt timp, H. a aflat dintr-un grup de părinți că Ucraina fusese atacată de Rusia.

Chiar și așa, H. și-a continuat tura la spitalul de copii din Dnipro. Atmosfera era apăsătoare, toată lumea era speriată și neliniștită. Următoarea lună și jumătate a fost marcată de incertitudine, familia căutând cu disperare o cale de a pleca din țară. Teama era și mai mare, având în vedere că toți membrii familiei suferă de diabet și depind de insulină.

În decembrie 2022, familia B. a ajuns în România. A. a fost înscris la Școala Uruguay din București. Primele luni au fost dificile – înscrierea la medicul de familie, acomodarea la școală, învățarea limbii române. Procesul de înscriere la școală a fost deosebit de complicat, deoarece A. era elev la o școală de muzică în Ucraina și își dorea să continue studiul flautului, pe care îl practica de șase ani. În căutarea unor cursuri de limba română, H. a ajuns la Salvați Copiii, la recomandarea unei cunoștințe. Cu ajutorul organizației, a reușit să învețe limba română și continuă să participe la cursurile de comunicare. Acest lucru i-a permis să depună dosarele necesare pentru încadrarea în grad de handicap a fiului său și a soțului, T. Astăzi, A. este elev la Colegiul Național „George Enescu” din București, în clasa a VII-a, continuându-și pasiunea pentru muzică. H. a reușit să se angajeze part-time și este în căutarea unui loc de muncă cu normă întreagă pentru a asigura un trai mai stabil familiei sale.

Mama și cele trei fiice au ajuns în România acum trei ani. Relocarea nu a fost ușoară – nu cunoșteau limba și nu aveau pe nimeni care să le sprijine. Cu ajutorul rețelelor de socializare, au găsit un loc de trai și au descoperit servicii dedicate refugiaților în București.

O., fiica cea mare, în vârstă de 14 ani, își amintește începuturile dificile: „Totul părea straniu, nu aveam prieteni și petreceam mult timp la computer. Lucrurile s-au schimbat când am început să merg la activitățile Salvați Copiii. M-au ajutat mai mult decât mi-aș fi imaginat".

Cele trei surori participă la cursuri de engleză, desen, ateliere de creație, clubul adolescenților și sesiuni de consiliere psihologică.

Mama fetelor, Y., a găsit și ea sprijin în cadrul organizației, participând la cursuri de limbi străine și sesiuni de parenting. Pentru familia K., România a devenit mai mult decât un refugiu. Aici au descoperit solidaritate, sprijin și un nou început.

Cele mai mari obstacole pentru copiii ucraineni și familiile lor care și-au găsit refugiu în România sunt cele legate de accesul la servicii de sănătate urmate îndeaproape de dificultățile legate de locuință (chirie și utilități).