Endocrinologia nu se află pe lista de priorități a Ministerului Sănătății

811

Articole de la același autor

Bolnavii internați în Compartimentul de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța stau în continuare în clădirea dărăpănată. Deși situația este gravă, mutarea bolnavilor și a cadrelor medicale într-o clădire sigură nu a fost grăbită.

Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile pe care le făcea conducerea Spitalului Județean în luna iulie, cel târziu mâine, bolnavii ar fi trebuit deja să fie în spațiul alăturat, în locul Catedrei de Anatomie a Facultății de Medicină, din curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Din câte se pare, însă, mutarea va fi amânată.
Ieri, în Compartimentul de Endocrinologie, erau șase pacienți internați. Asistentele ne-au spus că nu au mai auzit nimic de mutare. Speră doar că vor scăpa de spațiul nesigur în care și-au desfășurat activitatea atâția ani. Așteaptă ca Facultatea de Medicină se elibereze spațiul alăturat. Soluția găsită de autoritățile sanitare este,însă, una de avarie - clădirea alăturată este foarte veche, iar pe la colțuri crăpăturile se adâncesc pe zi ce trece.
Lângă clădirea dărăpănată există un alt spațiu, pe care conducerea Spitalului Județean susține că urmează a fi renovat, pentru a face acolo o secție de Endocrinologie care să respecte toate normele în vigoare. Deocamdată sunt doar promisiuni, pentru că Ministerul Sănătății nu a dat un răspuns cert cu privire la alocarea de fonduri în acest sens, deși Compartimentul de Endocrinologie este singurul din Dobrogea. "Am trimis tot felul de adrese. Potrivit proiectului, ar fi nevoie de cel puțin un million, un million și jumătate de euro. E vorba despre o suprafață de 750 de metri pătrați. Suntem luați în evidența Ministerului Sănătății și, în funcție de fondurile disponibile, vom primi și noi", a declarat Florentin Streinu, directorul administrativ al Spitalului Județean.
Pentru moment, însă, pacienții trebuie să îndure în continuare condițiile improprii. Deși situația a fost intens mediatizată în ultimul an, măsurile au întârziat să apară. Probabil că autoritățile așteaptă mai întâi ca unul dintre ziduri să se prăbușească peste pacienți pentru a lua măsuri. Nu ar fi prima oară când clădirea cedează. Acum un an, americanii de la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu au vrut să dea o mână de ajutor și au început renovarea clădirii. Până când o parte din podeaua holului care duce spre grupurile sanitare s-a surpat. Militarii și-au dat seama că munca lor este în van, așa că au renunțat. De atunci, deși a fost clar că pericolul este foarte mare, nimeni nu a luat nicio măsură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9117 secunde