RAJA S.A. va executa, în perioada 26-27 martie, lucrări de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a noilor rețele din municipiul Constanța. Din păcate, aceste intervenții vizează conectarea unei noi magistrale cu diametrul de 800 mm, care înlocuiește actuala conductă, aflată în exploatare de peste 60 de ani și care a înregistrat numeroase avarii. „Din cauza stării avansate de uzură, exista riscul ca, mai ales în sezonul estival, consumul crescut de apă să conducă la cedarea acesteia, afectând alimentarea utilizatorilor deserviți pe o perioadă nedeterminată de timp. Noua conductă este proiectată să asigure o distribuție eficientă și să susțină dezvoltarea urbană a zonelor deservite.
Lucrările de conectare vor fi realizate în nouă puncte de lucru, cele mai complexe fiind la intersecțiile străzilor Dionisie cel Mic cu Steagului, Baba Novac cu bulevardul Aurel Vlaicu și Soveja cu Barbu Ștefănescu Delavrancea”, au precizat reprezentanţii companiei de apă.
Pentru execuția acestor lucrări, furnizarea apei va fi întreruptă timp de 30 de ore, începând din noaptea de marți spre miercuri, 26 martie, ora 00:00, până joi, 27 martie 2025, ora 6:00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Baba Novac; Compozitori - Energia; Badea Cârțan; Inel I; Casa de Cultură; Zona Comercială Nord-Vest; bulevardul Alexandru Lăpușneanu (între bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga), inclusiv punctele termice: PT57, PT100, PT115, PT124;
bulevardul Tomis (partea stângă, între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan), inclusiv punctele termice: PT102, PT104; zona Brotăcei, delimitată de străzile Adamclisi - Suceava - Al. Lăpușneanu - Soveja - Adamclisi, inclusiv punctele termice: PT120, PT121, PT122, PT123, PT138.
De asemenea, vor avea presiuni scăzute consumatorii din următoarele zone: Inel II; strada Poporului (între bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu), inclusiv străzile adiacente: Talazului, Eremia Movilă, Salcâmilor, B. P. Hașdeu, Năvalnicului; zona Piața Tomis 3; zona Tic-Tac - Cireșica.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.