Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” suspendă protestul de miercuri

150
Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” suspendă protestul de miercuri - protestsuspendat-1604948401.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa" suspendă protestul la nivel naţional programat pentru ziua de miercuri, 10 noiembrie, după ce conducerea acesteia a fost invitată la o discuţie cu premierul Ludovic Orban şi cu miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor Publice.

„Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România a fost invitată pe data de 10 noiembrie a.c., ora 9:00, de către premierul României la sediul Guvernului României. La această întâlnire va fi prezent alături de premier, şi ministrul Sănătăţii, domnul Nelu Tătaru, şi ministrul Finanţelor Publice, domnul Florin-Vasile Cîţu, unde se vor analiza în vederea soluţionării cele cinci revendicări menţionate şi anunţate în programul protestului anunţat. Urmare a invitaţiei premierului României, conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România a suspendat protestul la nivel naţional din toate Serviciile Publice de Ambulanţă şi acţiunea de pichetare a Guvernului programată în data de 10 noiembrie a.c., între orele 14:00 - 16:00, acţiune aprobată de Primăria Capitalei”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

În urma întâlnirii, reprezentantul FNSAR va susţine o conferinţă de presă la ieşirea din sediul Guvernului, în jurul orei 10:00.

Revendicările Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România sunt: suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanţă, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale şi cheltuielile materiale necesare pentru continuitatea activităţii în serviciile de ambulanţă, reaşezarea salarizării asistentului medical, a managerului general şi a membrilor comitetului director din serviciile de ambulanţă.

Totodată, pe lista de revendicări se mai află salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanţă începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022, precum şi asigurarea pensiei de urmaş familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanţă în lupta cu virusul COVID-19.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3406 secunde