World Vision a demarat un proiect de creștere a nivelului de informare a tinerilor
10 decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Pentru conceptul de "drepturile omului" se fac seminarii, se cheltuiesc bani publici și fonduri europene. Mai mult decât atât, statul nostru, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, acordă asistență țărilor sărace în domeniul sănătății, combaterii sărăciei, pentru recunoașterea și respectarea drepturilor omului, în timp ce în țara noastră, drepturile fundamentale sunt încălcate sistematic. Numai autoritățile nu recunosc acest lucru.
Ieri, în cadrul unei întâlniri de la Constanța în care World Vision a lansat proiectul "Obiectivele de dezvoltare ale mileniului; Viziunea Constanței", Cristina Văileanu, managerul unui program, a vorbit despre principalele drepturi încălcate în țara noastră: "Cadrul legislativ este bine pus la punct și dacă sunt încălcate drepturi este ilegal". Altfel spus, românilor nu le sunt încălcate drepturile fundamentale. Păi și atunci de ce se cheltuiesc fonduri publice cu multe zerouri pentru respectarea drepturilor femeilor, a persoanelor infectate HIV?
Mult mai tranșantă a fost Venera Botescu, coordonator proiecte HIV din cadrul World Vision. Ea a precizat faptul că drepturile persoanelor infectate HIV/SIDA sunt permanent încălcate. Este vorba de dreptul lor la asistență medicală, la învățământ. Nu puține au fost cazurile când o persoană infectată HIV a fost refuzată de medicul stomatolog sau când părinții colegilor unui copil infectat HIV au cerut mutarea lui într-o altă clasă.
Organizația World Vision filiala Constanța va demara o campanie de conștientizare a cetățenilor Constanței privind obiective de dezvoltare ale mileniului și oportunitățile de implicare a publicului în realizarea acestor obiective, în special al luptei împotriva HIV/SIDA și a altor epidemii.
Reprezentanții ONG-ului spun că România stă cel mai prost la obiectivul egalității între sexe și la afirmarea femeii. "Femeia la cratiță" este o idee care stă ascunsă în mintea multor bărbați. Chiar dacă nu-și exprimă această dorință cu voce tare, bărbații arată ceea ce gândesc la locul de muncă, pe stradă sau când se află la volan.
Principiul egalității de șanse pare să fie o necunoscută și pentru mulți angajatori, care preferă bărbații în locul femeilor, îi plătesc mai bine și au parte de un regim preferențial.
Scopul proiectului World Vision este de informare a cel puțin 400 de studenți și elevi din liceele și universitățile constănțene prin organizarea a două evenimente publice privind obiectivele de dezvoltare ale mileniului. În acest sens, ONG-ul a încheiat parteneriate cu Colegiul Tehnic Energetic și cu Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și cu Universitatea "Ovidius" și Universitatea "Andrei Șaguna".