A rezistat războaielor, schimbărilor de regim și trecerii timpului. Astăzi
însă, clădirea fostei școli grecești, unul dintre cele mai valoroase monumente din
zona peninsulară a Constanței, disputată de comunitatea elenă de-a lungul
anilor, se luptă cu degradarea. Din 2020, după ce a fost retrocedată oficial
comunității se caută o soluție pentru salvarea clădirii, iar speranța este ca,
după aprobarea noului PUZ al zonei peninsulare, aceasta să fie închiriată, iar cei
care o vor folosi să o restaureze înainte ca istoria ei să se piardă.
Ridicată
în anul 1867, pe strada Karatzali, fosta școală grecească, întinsă pe un teren
de 1.500 mp, reprezintă una dintre clădirile care au scris istoria
multiculturală a Constanței. Timp de zeci de ani, aici au învățat sute de
copii, iar instituția era recunoscută inclusiv de statul elen. După naționalizarea
din 1948, clădirea a devenit Școala Generală nr. 2 și a continuat să fie un spațiu
al educației până în anul 2017, după care comunitatea elenă a cerut-o înapoi.
Astăzi, liniștea a luat locul copiilor, iar în spatele fațadei cu elemente
neoclasice, timpul și lipsa investițiilor și-au pus amprenta.
Parchetul, caloriferele, țevile și mobilierul au dispărut
Situația
din interiorul clădirii este dezastruoasă. Parchetul, caloriferele, țevile și
mobilierul au dispărut sau au fost distruse. La începutul lui 2020, după ani de
dispute, Comunitatea Elenă Elpis a intrat în posesia actelor oficiale prin care
clădirea Școlii generale nr. 2 Constanţa – Școala Greacă – a fost retrocedată
comunităţii, însă fără un plan concret de salvare, deși încercări au fost. În
2021, comunitatea elenă anunța un parteneriat cu o fundație turcăpentru
deschiderea unei școli internaționale. Investiția de 1,5 milioane de euro urma
să redea clădirii scopul inițial, cu predare în limba engleză și opțional limba
greacă, dar proiectul nu a văzut lumina zilei.
„În
cele din urmă, ei au dorit să-și facă o altă clădire nouă. Au mai fost și alte școli
private și chiar am făcut cu una un contract de închiriere pe o perioadă mai
lungă de timp. Le-am pus la dispoziție tot ce au dorit, au spus că se angajează
să înceapă investiția. Până la urmă, s-au răzgândit și au făcut și ei o școală
nouă. Noi am făcut deja două studii geotehnice și alte studii, iar școala
necesită minim un milion de euro pentru a fi adusă la un nivel care să poată
funcționa ca și școală. Comunitatea nu dispune de această sumă. Noi suntem un
ONG ne autofinanțăm. Așadar, căutăm soluții. Nu am preluat școala și ne uităm
la ea! Nu, noi căutăm un investitor pe diverse căi", a declarat dr. Mihnea
Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene „Elpis” Constanța.
Deocamdată,
viitorul acestei clădiri depinde de aprobarea noului PUZ al zonei peninsulare.
Abia apoi va putea fi închiriată.
Există
deja interes din partea unor investitori care ar dori să amenajeze aici
policlinici, cabinete medicale sau spații de birouri, spun reprezentații comunității.
Condiția impusă de proprietar este una clară: viitorii chiriași vor suporta
costurile reabilitării clădirii.
„Momentan
clădirea nu poate funcționa decât ca unitate de învățământ. Dacă putem extinde
PUZ-ul și înțeleg că deja se lucrează la el, noi am trecut acolo mai multe
categorii de destinații astfel încât un eventual investitor să poată să o
închirieze, să o reabiliteze și să o folosească. Chiar acum două luni a venit o
școală privată care ar fi dorit să închirieze, dar după ce și-au făcut
propriile calcule au anunțat că nu doresc să se implice", a mai spus dr. Mihnea
Hagiu.
Reprezentanții
Comunității Elene spun că nu iau în calcul vânzarea imobilului, chiar dacă au
primit astfel de solicitări. Scopul este păstrarea clădirii în patrimoniul
comunității și readucerea ei la viață. Până atunci însă, privim cum se
degradează. Iar pentru un monument care păstrează aproape 160 de ani din
istoria Constanței, timpul nu mai înseamnă doar trecerea anilor, ci riscul ca o
parte din memoria orașului să se piardă înainte ca lucrările de restaurare să
înceapă.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.