Galerie FOTO. La plajă, printre buruieni și gunoaie. Unde fug constănțenii de aglomerația de pe litoral

1448
5
2 min citire
Atunci când nu vor decât să facă o plajă scurtă sau să se răcorească la o baie în mare, constănțenii aleg deseori plajele din oraș.
După Modern, una dintre cele mai vizitate este plaja din spatele spitalului militar de pe bulevardul Mamaia. Situată chiar în centrul orașului, zona este foarte la îndemână pentru mulți locuitori. Puțini turiști știu însă că acolo poți sta liniștit la soare, fără să te oblige cineva să plătești șezlong și fără hărmălaia ori aglomerația din Mamaia.
Plaja 3 Papuci, așa cum o numesc constănțenii, s-a transformat în bine în ultimii ani. Nu mai este doar un crâmpei de nisip plin de scoici și pietre. Acum ai unde să îți întinzi liniștit cearceaful, ai loc să joci și un volei cu prietenii, iar adâncimea apei este mică, așa că pot să intre și copiii la scăldat.
Constănțenii mai pretențioși pot să stea pe șezlong, căci, există și o zonă concesionată, unde operatorul a încropit un mic beach-bar și unde închiriază șezlonguri. Iar pentru a te răcori ai, la alegere, suc, bere sau apa mării. "Este mult mai bine aici decât în Mamaia. Ajungi în cinci - zece minute de oriunde, din oraș. Stai liniștit pe plajă, fără haosul din stațiune. Ne cunoaștem toți între noi, că suntem din zonă. După-amiaza este mai aglomerat, dar este plăcut. Iar seara vin găști de tineri și fac foc pe plajă, cântă la chitară, este foarte frumos!", ne-a povestit Alina Mirea, din Constanța.
Întâmpinați de bălării și praf
Singurul lucru care îi nemulțumește pe cei care ajung la plaja 3 Papuci, este accesul. Sunt câteva scări, vechi, de pe vremea lui Ceaușescu, sparte și distruse de timp. În rest, cărări printre bălării și gunoaie. Încolonați în șir indian, oamenii coboară până pe nisip prin colbul uscat de soarele fierbinte. Iarba nu mai este de mult verde, căci nu este udată decât de Dumnezeu, atunci când trimite câte o ploaie. Iar pământul dogorește aproape insuportabil. Cei care rezistă unei astfel de "aventuri" sunt răsplătiți, însă, la destinație, cu o baie răcoroasă în valurile Mării Negre.
"Păcat de plaja și de zona aceasta așa de frumoasă. Locuitorii din zonă ar vrea să o țină numai pentru ei, să rămână un colț de natură sălbatică, dar eu cred că este nevoie să se intervină din partea autorităților locale, să amenajeze puțin spațiul verde și scările. Nu trebuie investiții prea mari, dar constănțenii merită să se bucure și ei de faptul că stau la mare și să nu fie nevoiți să meargă în stațiuni, să stea fund în fund cu miile de turiști!", ne-a spus Mircea, un tată venit la scăldat cu cei doi copii.
Deocamdată, autoritățile locale nu au vreun plan urbanistic pentru zona respectivă, dar, cu siguranță, în momentul în care va ajunge în apropiere șoseaua de coastă, se va schimba și aspectul plajei 3 Papuci. Rămâne de văzut dacă își va păstra alura boemă sau va deveni doar o altă aglomerație de oraș.

Comentează știrea

Sezlong
4 august 2014
Cearceaf

Cine sa se ocupe de spatiile unde iti pui cearceaful? NIMENI!! Ca nu au interes autoritatile locale, nu i-au SPAGA! De ce sa faca ceva in acest sens? Mai bine au grija de Mamaia ca de acolo mulg. Si noi constantenii ce facem, stam zilnic pe sezlong? In loc sa simti nisipul fin pe care multe plaji consacrate din alte tari nu-l au. HALAL oraganizare in Mamaia, Constanta .. Romania!

localnic
4 august 2014
radea el si zona asta dar s-a retras de frica DNA singurul licitant

Cu siguranta Pastaie a pus gind rau zonei respective,e imposibil sa nu fie citiva machidoni,arabi,italieni mafioti sau israelieni penali care sa nu fi dat arvuna deja.Se asteapta alegerile prezidentiale dupa care coruptia nu se va mai condamna (tragem speranta ca Ponta sa nu le faca pe plac mai ales daca il pune pe Tariceanu prim ministru).Ce bani se pot spala prin vile,hoteluri si alte porcarii care se vor degrada in ditamai zona.Asa ca dragi concitadini daca vreti o zona linistita fara tarani jegosi care se uita la care alegorice,sa puteti face plaja la umbra copacilor ca in Bulgaria hai sa scapam de nemernicul asta peste doi ani(cu conditia sa avem altul de pus in locul lui),ptr interesele gastii din Mamaia a distrus orasul in care ne-am nascut !

mios
4 august 2014
plaja din zona Restaurant Zorile

Anul acesta 2014 este curat, cand cobori scarile spre plaja, dar anul trecut 2013 erau BALARII si tot mergeam la plaja ca este aproape de casa... si aici fac plaja de cand m-am nascut; ar trebui puse COSURI pentru GUNOI, nu exista nici unul.

gabi
4 august 2014
mizerie

Nu este curat mios , este o mizerie continua in aceasta zona si mai ales de cand au dat terenul italienilor si au incercuit zona de la Zorile pana la Casa Casatoriilor .Am mai spus-o , autoritatile locale nu vor sa faca ceva in aceasta zona , nu din lipsa fondurilor , nu au nevoie de bani pentru o curatenie minima de 4 ori pe an. Sunt o gramada de asistati sociali apti de munca care ar putea defrisa si strange gunoaiele , nu ? Daca nu sunt cosuri de gunoi trebuie sa stai cu gunoiul intr-o punga pana la primul cos . Ar fi trebuit montate camere de luat vederi si amendati toti cei care lasa mizerie in urma lor . Dar pastaie nu vrea ! Am auzit ca tot terenul de la Esplanada pana la Pascarie este dat asa ca ... nu ma mira ca nu vor cei de la primarie sa mai curete zona .

Răspuns la: plaja din zona Restaurant Zorile
Adăugat de : mios, 4 august 2014
Anul acesta 2014 este curat, cand cobori scarile spre plaja, dar anul trecut 2013 erau BALARII si tot mergeam la plaja ca este aproape de casa... si...
EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0674 secunde