Ghinionul, de vină pentru cadavrele încurcate la morgă

345

Articole de la același autor

La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța s-a întrunit o comisie pentru a cerceta împrejurările în care în locul cadavrului lui Anton Foma, un bătrân de 67 de ani din comuna tulceană Sarichioi, a fost dat familiei unui alt mort, aparținând unei persoane necunoscute. Încurcătura s-a produs, a afirmat dr. Liliana Tuță, director medical al SCJU, în momentul în care trupul neînsuflețit a fost preluat de mașina morgii de la Cimitirul Central. "Am fost contactați telefonic de angajații care erau de serviciu în ziua respectivă, care susțin că ar fi vina celor de la cimitir, care ar fi luat trupul neînsuflețit fără să le spună. Dar nu este posibil să intre orice să ia un cadavru", a arătat medicul. De altfel, procedura impune ca pentru fiecare mort să fie întocmite fișe însoțitoare, care să cuprindă datele de identificare, data internării, a decesului și problemele medicale. Cei trei angajați ai morgii, pe tura cărora a fost loc incidentul, urmează să fie audiați. Sancțiunile pe care le riscă sunt avertisment scris, scăderea a 10 - 20% din salariu și chiar desfacerea contractului de muncă, dacă nu se află la prima abatere. Totodată, o anchetă similară a fost demarată și la Serviciul de Medicină Legală, pentru a se stabili cum a fost efectuată necropsia pe un alt cadavru decât al tulceanului, în ciuda actelor însoțitoare.
Reprezentanții spitalului, care spun că este pentru prima dată când se confruntă cu un astfel de incident, susțin că a fost și un grad de… ghinion. "A fost vorba și de ghinion. Cei doi bărbați au decedat din cauze similare, atacuri cerebrale, și semănau ca statură și constituție", a arătat dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7827 secunde