Gunoaiele din pădurea Hagieni, strânse de voluntari

401
1 min citire
Gunoaiele din pădurea Hagieni, strânse de voluntari - 046dd69e7a537723f33b37df7125f4bc.jpg
Cu prilejul Zilei Mondiale a Diversității, mai mulți tineri voluntari constănțeni au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o amplă acțiune de ecologizare a rezervației naturale botanice și zoologice din pădurea Hagieni. Evenimentul a fost organizat de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Constanța prin Centrul Europe Direct Constanța, parte a rețelei de comunicare Europe Direct a Comisiei Europene.
S-au înrolat în acțiune elevi și cadre didactice de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul Tehnic "Vasile Pârvan", reprezentanți ai Centrului Europe Direct Constanța, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Agenției pentru Protecția Mediului și ai Direcției Silvice Constanța.
Anul 2010 a fost declarat de ONU drept anul internațional al biodiversității. UE și mai ales Direcția Generală de Mediu a Comisiei Europene acordă prioritate biodiversității în 2010, cu scopul de a provoca dezbateri intense pe această temă. În acest sens, sub sloganul "O problemă a tuturor" ("We are all in this together") a fost lansată o campanie la nivelul întregii Uniuni Europene, ce are ca scop mărirea gradului de informare a publicului.
Principalul obiectiv al campaniei este familiarizarea cetățenilor cu problemele și chestiunile biodiversității și conștientizarea că noi, cu toții, putem face ceva pentru a opri declinul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0434 secunde