Ieri,

Guvernul a decis eliminarea plafoanelor din farmacii

434
Guvernul a decis, ieri, eliminarea plafoanelor din farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate și gratuite, începând cu 1 octombrie, a anunțat, la Palatul Victoria, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.
El a precizat că primele rețete vor fi decontate începând cu 15 ianuarie 2009, astfel că desființarea plafoanelor nu va afecta bugetul pe 2008. Fondurile necesare acestei măsuri, care presupune o majorare de circa 3% a sumelor alocate cu această destinație, vor fi asigurate din bugetul pe anul viitor.
Ministrul a asigurat că nu vor exista probleme de finanțare și s-a declarat surprins de faptul că unii dintre farmaciști, care cunosc sistemul de decontare, "alarmează populația că nu vor mai exista fonduri".
El a arătat de altfel că, până în prezent, doar 3% dintre rețetele prescrise au rămas neonorate.
Potrivit lui Nicolăescu, contractele încheiate între casele de sănătate și farmacii vor fi modificate astfel încât să nu mai prevadă sume fixe pentru decontarea acestor medicamente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8453 secunde