Video Haos administrativ și licitații cu mize uriașe pe litoral! Oferte care ajung la un milion de euro

116
3 min citire
Haos administrativ și licitații cu mize uriașe pe litoral! Oferte care ajung la un milion de euro - fond-haos-2-1773319225.webp
Operatorii de plajă din Năvodari contestă licitațiile pentru sectoarele de plajă și acuză lipsa infrastructurii, blocaje urbanistice și proceduri birocratice ce fac dificilă oferirea unor servicii moderne turiștilor. Tot ei spun că sistemul actual creează o „capcană administrativă” pentru operatori și ridică semne de întrebare și asupra modului în care sunt punctate ofertele la licitații, unele ajungând până la un milion de euro.

Operatorii cer stabilitate și reguli clare pentru investiții

Președintele Asociației Operatorilor de Plajă Năvodari, Lucian Marcu, a declarat, într-o conferință de presă organizată joi, 12 martie, că operatorii de plajă nu se opun turismului sau licitațiilor, însă cer stabilitate și reguli clare care să permită investiții reale în infrastructura turistică.
Operatorii de plajă nu sunt adversarii statului, ci suntem cei care oferim locuri de muncă. Dar avem nevoie de predictibilitate. Operatorii își doresc un singur lucru: un turism de calitate. Contestația noastră a fost depusă premergător licitațiilor. Prin acțiunea introdusă în instanță, atragem atenția asupra unor probleme sistemice ce afectează de peste 20 de ani modul de administrare a plajelor din România. Dreptul de folosință al plajelor scos la licitație este, în realitate, un drept formal și lipsit de conținut", a spus Marcu.

„Un paradox administrativ” pentru operatorii de plajă

El a subliniat că operatorii se confruntă cu o serie de contradicții administrative care fac dificilă respectarea cerințelor impuse de autorități.
Statul ne spune că trebuie să oferim servicii civilizate turiștilor. Suntem complet de acord. Turiștii merită toalete, infrastructură modernă, servicii de calitate. Dar apare un paradox. Pe de o parte, ni se cere să instalăm aceste dotări, pe de altă parte, PUZ-urile vechi ale litoralului nu permit amplasarea lor pe multe sectoare de plajă. Dacă instalăm toalete, riscăm sancțiuni urbanistice, dacă nu le instalăm, suntem acuzați că nu oferim servicii civilizate", a explicat acesta.
Operatorii spun că problema este agravată de lipsa utilităților de bază pe multe sectoare de plajă. Totodată, procedurile administrative sunt considerate disproporționate în raport cu durata sezonului estival.
Operatorii licitează sectoare de plajă și plătesc chirii semnificative, dar în multe cazuri, sectoarele sunt predate fără apă și fără canalizare. Statul cere standarde europene, dar baza tehnică rămâne uneori de secol trecut. Pentru dotări simple, trebuie obținută autorizație de construire. Procesul poate dura 6-8 luni, dar sezonul durează aproximativ trei luni. La finalul sezonului, structurile trebuie demontate și autorizația își pierde valabilitatea. Practic avem o procedură administrativă de opt luni pentru un sezon de trei luni", a declarat acesta.

Critici privind modul de organizare al licitațiilor

La conferința de presă a intervenit și Costel Avram, membru al asociației, care a respins acuzațiile privind deversări ilegale pe plajele din Năvodari.
Pe acele sectoare unde nu există canalizare am instalat bazine de colectare pentru apele uzate provenite de la toalete, care erau vidanjate periodic, pe bază de contracte cu firme specializate. Practic, nu există, din câte știu eu, acele deversări ilegale. Fose septice, în sensul clasic al termenului, nu există pe plaja Năvodari", a afirmat Avram.
El a atras atenția și asupra modului în care sunt organizate licitațiile pentru sectoarele de plajă, susținând că actualul sistem de punctaj poate distorsiona competiția.
Am participat zilele trecute la aceste licitații și vă spun că pe anumite subsectoare de plajă s-a oferit chiar și un milion de euro. Un milion de euro în plus poate anula practic punctajul de 40% pentru preț și poate favoriza societăți care își calculează oferta astfel încât să obțină punctaj mai mare la alte criterii, precum cifra de afaceri, profitabilitatea sau structurile de cazare", a declarat Avram.
Potrivit acestuia, sistemul actual face ca prețul cel mai mare să nu fie neapărat criteriul decisiv.
Nu va câștiga cel care oferă prețul cel mai mare. Va câștiga cel care își face calculele în așa fel încât să ofere mai puțin, dar să beneficieze de punctajul total. Noi numim această ofertă «oferta iepuraș». Practic, considerăm că acest caiet de sarcini este viciat, iar licitația este viciată", a mai spus Avram.

Operatorii cer rezolvarea problemelor de infrastructură

Reprezentanții operatorilor de plajă susțin că fără rezolvarea problemelor legate de utilități, infrastructură și cadrul legislativ, viitorii concesionari vor funcționa în aceleași condiții dificile ca până acum, în ciuda sumelor foarte mari licitate pentru anumite sectoare de plajă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0663 secunde