Transportul public a fost dat peste cap vineri dimineață, după ce angajații societății de transport au declanșat o grevă de avertisment între orele 07:00 și 09:00. Protestul a afectat sute de călători, care au fost nevoiți să găsească soluții alternative pentru a ajunge la serviciu.
Autobuzele au ieșit din depouri și au ajuns în stații, însă au rămas pe loc pe durata protestului, chiar în intervalul cu cel mai mare flux de pasageri.
Angajații cer salarii mai mari
Sindicaliștii spun că principala nemulțumire este legată de salarii și de faptul că veniturile nu au mai fost indexate cu rata inflației.
Potrivit reprezentanților angajaților, salariile au rămas neschimbate începând cu 1 ianuarie 2025, iar reducerea orelor suplimentare și a programului din weekend a dus la scăderea veniturilor.
„Noi avem în contract indexarea salariilor cu rata inflației anuale. De la 1 ianuarie 2025 nu am mai primit nicio majorare și, în aceste condiții, câștigăm chiar cu aproximativ 1.000 de lei mai puțin decât anul trecut", au transmis reprezentanți ai șoferilor.
Călătorii au fost nevoiți să improvizeze
Protestul i-a luat prin surprindere pe mulți dintre cei care se îndreptau spre locul de muncă. Unii au ales taxiul, iar alții au fost nevoiți să își reorganizeze deplasarea.
Călătorii s-au declarat nemulțumiți de situație, mai ales în condițiile în care au abonamente plătite pentru transportul public.
Sindicaliștii amenință cu grevă generală
Negocierile dintre sindicat și conducerea companiei continuă, însă, dacă nu se va ajunge la un acord, sindicaliștii anunță declanșarea unei greve generale începând cu 20 iulie.
Liderul de sindicat Gicu Pastia a precizat că protestul va fi pe termen nelimitat, cu respectarea obligației legale de a menține în circulație o treime din mijloacele de transport, având în vedere caracterul de serviciu esențial al transportului public.
Compania de transport are peste 700 de angajați, dintre care aproximativ o treime sunt șoferi, scrie observatornews.ro.
Sursă foto: observatornews.ro