Început de săptămână fără curent electric pentru locuitorii Constanţei

612
Început de săptămână fără curent electric pentru locuitorii Constanţei - curent-1662913221.jpg
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Drept urmare, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, au precizat reprezentanţii instituţiei. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Luni, 12 septembrie, vor fi afectaţi consumatorii cu domiciliul în municipiul Constanţa, respectiv străzile Şoseaua din Vii şi Veniamin Costache. Întreruperile au loc în intervalul 8:00 - 16:00.

Fără curent electric vor rămâne între orele 8:30 - 16:30 şi persoanele care locuiesc în localitatea Saturn, mai exact cei de pe strada Henry Ignatie, bloc Alfa şi Beta. Tot în municipiul Constanţa, nu va fi lumină, între orele 11:00 - 17:00, pe strada Dragoş Vodă şi bulevardul Tomis nr. 46 - 56, la restaurantul turcesc „Bosfor” şi la restaurantul libanez „Byblos”- bulevardul Tomis nr. 48 A, bulevardul Tomis nr. 50 şi bulevardul Tomis nr. 52. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5744 secunde