Infotrip la obiectivele turistice din Cernavodă și Murfatlar

258
Infotrip la obiectivele turistice din Cernavodă și Murfatlar - infotrip-1477483643.jpg
Asociația Litoral - Delta Dunării cu sprijinul membrilor săi, Primăria Cernavodă și Primăria Murfatlar, a organizat, astăzi, o vizită de documentare pentru agenții de turism din țară, pentru promovarea atracții unice în lume din Cernavodă și Murfatlar.

În Cernavodă, agenții de turism au vizitat Muzeul Axiopolis, Biserica Sf. Apostol Andrei și podul "Anghel Saligny". De asemenea, au avut ocazia să vadă Dealul Sofia, "Gânditorul" și Perechea sa, statuetele cu o vechime de 5.500 – 6.000 de ani. Acestea sunt considerate capodopere ale artei primitive universale. În anul 2000, "Gânditorul ’’ a fost desemnată de către o comisie internațională, ca fiind "Una dintre cele 10 artefacte ale culturii pământene care ar trebui să ne reprezinte planeta".

Infotripul a continuat în orașul Murfatlar, care adăpostește câteva atracții unice spectaculoase, precum Lacul de cretă, un loc de poveste, care la prima vedere pare ireal. A fost vizitat și Monumentul de la Straja, la 9 km de Murfatlar, înalt de 38 metri, cu tot cu soclu însumând 50 de metri înălțime, fiind pe locul al doilea doi în lume, după Statuia Libertății.

Vizita de documentare a inclus și o degustare de vinuri la Domeniul Vlădoi din satul Siminoc, înființat în anul 1995 și modernizat la sfârșitul anului 2009 printr-un proiect FEADR. Crama are o capacitate de procesare de 200 tone de struguri și o capacitate de stocare de 80 000 litri.

"Consider că acest infotrip a fost un succes și, ținând cont de scopul declarat al asociației, de a promova atracțiile turistice din județele Constanța și Tulcea, ne anunțăm intenția de a mai organiza asemenea acțiuni și în primăvara anului viitor, cu sprijinul și în beneficiul membrilor noștri. Ne bucurăm că am avut alături de noi agenții de turism din Constanța, care pot promova și introduce în ofertele lor obiectivele vizitate astăzi", a declarat Mariana Gorbănescu, secretarul general al ALDD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0894 secunde