Întâlnire de gradul zero între bunici și nepoți

156
Întâlnire de gradul zero între bunici și nepoți - intalnire1-1567203876.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, la Căminul pentru Vârstnici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, a avut loc o nouă întâlnire între generații. Aceasta s-a realizat în cadrul programului social "Bunicii și nepoții". 


Cu această ocazie, cinci copii instituționalizați din centrele de plasament s-au întâlnit cu șase bunici și bunicuțe din cadrul căminului și au petrecut momente de neuitat. Ei au mers împreună la Delfinariu și la rezervația Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, au mâncat înghețată, au băut suc și au povestit ca între bunici și nepoți. 


Precizăm că proiectul social "Bunicii și nepoții" se derulează la inițiativa Primăriei Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, și are ca scop înlăturarea senzației de singurătate și abandon, atât pentru vârstnici, cât și pentru copiii din centrele de plasament. 
Întâlnirile vor continua, în fiecare săptămână, la sediul Căminului pentru persoane Vârstnice din Constanța. Bunicii și nepoții vor desfășura activități de socializare, jocuri interactive, muzică, artă sau alte activități la care vor fi antrenați atât copiii, cât și vârstnicii.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4322 secunde