Întreruperi noi de curent electric. Ce zone vor fi afectate

302
< 1 min citire
Întreruperi noi de curent electric. Ce zone vor fi afectate - x-curent-1742389585.jpg
Reţete Electrice a programat lucrări de modernizare, de reparații sau de mentenanță în instalații, astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu performant de distribuție a energiei electrice, în condiții de siguranță. Ca şi până acum, aceste lucrări necesită întreruperea programată a alimentării cu electricitate. Astfel, joi, 20 martie, între orele 8:00 - 16:00,
nu vor beneficia de curent electric consumatorii din municipiul Constanţa, cu domiciliul pe strada Revoluţiei 22 Decembrie 1989 nr. 25-27, Prelungirea Santinelei, Midia, Codrilor, Gardeniei, Cerna, Brebenei şi Intrarea Doamnei. Nici persoanele care locuiesc în Almalău şi Ostrov nu vor avea lumină între orele 9:00 - 15:00, la fel ca şi cele din Amzacea şi Pelinu, doar că în intervalul orar 9:00 - 17:00. Ultimele opriri se vor realiza în Topalu, pe străzile: Bujorului; Aluniş; Fermei; Panseluţei; Teiului; Vântului; Dunării; Nufărului; Murelor; Ion Danilă şi Crinului, tot între orele 9:00 şi 17:00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0726 secunde