Delfinii
găsiți morți pe litoralul românesc fac obiectul unei investigații fără
precedent, în contextul creșterii numărului de eșuări observate în această
primăvară. Specialiștii încearcă să stabilească dacă poluarea, bolile, activitățile
umane sau efectele indirecte ale războiului din nordul bazinului pontic se află
la originea acestui fenomen.
În
acest sens, Oceanic Club și Direcția Sanitar-Veterinară Constanța au lansat un
amplu program de monitorizare și analiză a cetaceelor ajunse la mal, urmând să
preleveze probe biologice pentru a identifica factorii care au contribuit la
mortalitatea delfinilor din ultimii ani.
„Și
după patru ani de la începutul războiului, practic orice poluant remanent care
se transferă pe lanțul trofic are suficient timp să ajungă la vârful piramidei
trofice, respectiv în delfini", a explicat Răzvan Popescu, director ONG
„Oceanic Club”.
„Suntem
onorați să colaborăm cu dumnealor în acest proiect, deoarece ne ajută și pe noi
o colaborare efectivă pe teren și, bineînțeles, o coroborare între datele oficiale
obținute de dumnealor și cele deținute de noi", a precizat Corina Ivanciu,
director DSVSA Constanța.
Specialiștii
spun că, până acum, mulți dintre delfinii găsiți pe litoral erau într-o stare
avansată de descompunere, ceea ce limita posibilitățile de investigație. Noul
parteneriat va permite analize mai complexe și compararea rezultatelor cu
datele colectate înainte de izbucnirea conflictului din regiune. În paralel,
echipele din teren vor folosi metode moderne, inclusiv analize genetice și
monitorizarea microorganismelor prezente în carcasele mamiferelor.
„Acum
vom face toată chestia asta electronic, inclusiv dimensiuni, inclusiv poze,
inclusiv codurile probelor care vor fi prelevate. Ele vor fi într-o bază de
date foarte ușor accesibilă. În orice moment se va putea căuta și ști fiecare
caz, de unde a provenit, ce probe au fost prelevate", a transmis Răzvan Zaharia, biolog.
Noua
bază de date ar putea oferi, pentru prima dată, o imagine completă a eșuărilor
de cetacee de pe litoralul românesc, cu posibilitatea extinderii la nivel
regional. Delfinii și marsuinii sunt indicatori-cheie ai sănătății mării,
deoarece se află în vârful lanțului trofic și acumulează în organism poluanții
din mediul marin.
„Împreună
cu colegii de la Oceanic Club, dorim să lărgim paleta acestor investigații
pentru a avea rezultate concrete și scopul final este sustenabilitatea pe Marea
Neagră", a mai precizat Corina Ivanciu, director DSVSA Constanța.
„Putem
să identificăm un dușman mult mai șmecher, să-l numim așa, respectiv
bioacumularea poluanților remanenți", a explicat Răzvan Popescu, director ONG
„Oceanic Club”.
Specialiștii
le recomandă turiștilor și localnicilor să anunțe imediat autoritățile dacă
observă un delfin eșuat și să evite contactul direct cu animalul. Datele
colectate în următoarele luni ar putea oferi una dintre cele mai clare imagini
de până acum asupra impactului poluării și al schimbărilor recente din bazinul
Mării Negre asupra populațiilor de cetacee.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.