În ultima vreme, am vorbit despre explozii, pene de curent, transformatoare care luau foc din cauza suprasolicitării, despre desele defecțiuni ale Enel Distribuție Dobrogea care evidențiază lipsa investițiilor în Dobrogea. Cu toate acestea, Alina Pascu, purtătorul de cuvânt al Enel, ne-a informat că investițiile rețelei de electricitate se ridică la 195.000.000 euro, în perioada 2005-2007.
Potrivit purtătorului de cuvânt, "tețeaua electrică din zona Dobrogea are o durată medie de viață de peste 40 de ani, iar Enel a preluat această stare de fapt în urma procesului de privatizare, angajându-se să o modernizeze printr-un plan consistent de investiții". "Desigur, aducerea rețelelor la standarde moderne, europene este un proces complex, cu rezultate vizibile pe termen mediu și nu imediat", a declarat Pascu.
Investițiile efectuate până acum au vizat introducerea tehnologiei Telecontrol - de automatizare în toate stațiile electrice de transformare din Dobrogea, precum și optimizarea rețelei de medie și joasă tensiune prin înlocuirea echipamentelor vechi, modernizarea de stații și construirea de stații electrice noi.
"Pentru a face față creșterii continue a consumului, există un plan de extindere a numărului stațiilor și a posturilor de transformare, dar și a kilometrilor de rețea", a completat purtătorul de cuvânt al Enel.
Zonele unde Enel Distribuție Dobrogea a efectuat investiții au fost localitățile Constanța, Năvodari, Hârșova, Eforie, Medgidia, Valu lui Traian, Cobadin.