Întreruperile tot mai dese din comuna Cumpăna îi nemulțumește ne cumpăneni. Nici aparatele electrocanice sau centralele termice nu le pot folosi din cauza întreruperilor dese de curent, precum și a tensiunii scăzute din sistemul electric.
Am cerut informații cu privire la cauza defecțiunilor din localitatea Cumpăna și am aflat că, spre exemplu, defecțiunea produsă miercuri, care a afectat și pompele RAJA, a fost produsă din cauza unui izolator. Alina Oana Pascu, purtătorul de cuvânt al Enel Distribuție Dobrogea, ne-a spus că instituția pe care o reprezintă a preluat rețeaua de distribuție din Dobrogea cu echipamente și instalații învechite, cu durata de viață depășită. "Enel dezvoltă un program consistent de investiții pentru a ameliora starea acesteia. Punctual, în localitatea Cumpăna, au fost montate mai multe posturi de transformare", a completat purtătorul de cuvânt.
Investițiile din Cumpăna, de la finalul anului 2008, au avut în vizor modernizarea unei derivații și reutilizarea unui post de transformare care alimenta pompele de apă, pentru a fi preluat o parte din consumul casnic din localitate. "Tot în decursul anului 2008, au fost montați separatori telecomandați pe o linie de joasă tensiune ce alimentează localitatea, investiție ce permite manevrarea de la distanță a liniei, prin izolarea defecțiunii și realimentarea în timpi restrânși a clienților din alte surse de rezervă, până la remedierea defecțiunii", ne-a mai spus Alina Oana Pascu.
O altă intervenție la Cumpăna este crearea unor injecții noi în rețea, prin montarea unor cabluri ce realizează echilibrarea consumului între posturile de transformare existente, anul acesta fiind programată o lucrare de schimbare a izolației pe o linie de 20kV, între Selgros și Cumpăna.
"Referitor la problemele din localitatea Valu lui Traian, precizăm că, prin intervențiile din ultimii ani, ne concentrăm pentru a face față dezvoltării rapide a localității și, implicit, a consumului de energie. Astfel, încă din anul 2006 au fost prevăzute lucrări de investiții în zonă, precum modernizarea rețelei electrice aeriene de joasă tensiune, prin îmbunătățirea nivelului de tensiune, în cursul anilor 2006-2008, montarea unui nou post de transformare și a mai multe blocuri de măsură", ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Enel Distribuție Dobrogea.
Pentru anul 2009, este în stadiul de licitație o lucrare amplă de realizare a șase posturi de transformare și în faza de proiectare alte două investiții.