Dacă se desființează Sanatoriului Mangalia

Iorguș îi cere demisia ministrului Cseke Attila

582
1 min citire
Astăzi, are loc protestul salariaților Sanatoriului Balnear Mangalia, împotriva proiectului Ministerului Sănătății de desființare a unității sanitare. În legătură cu acest eveniment, deputatul PDL Zanfir Iorguș, și-a manifestat întreg sprijinul față de cadrele medicale și angajații sanatoriului. "Sunt de luni în București, unde am programate mai multe întâlniri, pentru a-i convinge pe repre-zentanții Ministerului Sănătății și pe ministrul Cseke Attila însuși să renunțe la proiectul de Hotărâre de Guvern privind desființarea Sanatoriului Balnear Mangalia. Dacă aș fi fost în localitate, aș fi fost alături de angajații unității, în stradă. Susțin demersul sindi-catului, care protestează împotriva unei măsuri ce îi afectează personal membrii, dar care militează și pentru interesul orașului. Sper ca gestul sindicatului să fie un argument în plus, alături de demersurile mele, dar și ale conducerii unității, de a-i convinge pe reprezentanții Ministerului Sănătății să renunțe la ideea desființării sanatoriului", a declarat Zanfir Iorguș.
Deputatul susține că nu înțelege de ce s-a luat această măsură, mai ales în condițiile în care instituția se autofinanțează, înregistrând chiar și profit, într-un an de criză.
"Personal, nu înțeleg această decizie. Nu înțeleg motivele pentru care două sanatorii performante (ce se autofinanțează și care au profit anual) să fie incluse într-o strategie de reorganizare a spitalelor ineficiente din România. Consider că este o inițiativă pripită a ministerului, care nu ține cont de specificul unic al Sanatoriului Balnear Mangalia. Tocmai de aceea, în cazul în care proiectul de Guvern nu este retras, cer public demiterea ministrului Cseke Attila", a mai adăugat Iorguș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde