Italia a ridicat restricțiile impuse românilor pe piața muncii

3219
Italia a ridicat restricțiile impuse românilor pe piața muncii - italianflag640-1325199378.jpg
Italia a anunțat joi autoritățile de la București că elimină, de la 1 ianuarie 2012, restricțiile privind accesul pe piața muncii pentru lucrătorii români, introduse în 2007, odată cu aderarea țării noastre la UE.

Italia este prima dintre cele zece țări UE care aveau restricții pentru muncitorii români care își liberalizează total piața muncii.

Austria, Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda și Marea Britanie restricționează în continuare accesul lucrătorilor bulgari și români pe piețele muncii lor.

Din cauza unor dereglări grave pe piața forței de muncă, și Spania restricționează accesul pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, dar cu aprobarea Comisiei Europene.

Țările UE pot prelungi interdicția temporară pentru muncitorii români și bulgari timp de încă doi ani, adică până în decembrie 2013, numai în cazul în care informează Comisia, până la 31 decembrie 2011, că există o "amenințare serioasă" pentru piețele lor de muncă.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a salutat decizia Guvernului italian, considerând că ea reconfirmă nivelul de excelență al relației bilaterale ajunse la stadiul de parteneriat strategic.

Potrivit MAE, această relație excelentă a fost marcată în anul 2011 de o dinamică importantă, prin organizarea celui de-al doilea Summit Interguvernamental (30 mai), vizita la Roma a președintelui României, Traian Băsescu, cu ocazia participării la ceremoniile dedicate celebrării Zilei Naționale și împlinirii a 150 de ani de la înfăptuirea Unității Italiei (2 iunie), și vizita de stat în România a președintelui Republicii Italiene, Georgio Napolitano (15-16 septembrie 2011).

"Măsura are o semnificație aparte în contextul crizei economico-financiare care afectează întreaga Europă și reprezintă un factor favorizant pentru consolidarea relațiilor economice româno-italiene, potențate de prezența unei numeroase comunități românești în Italia și a unei semnificative comunități de afaceri italiene în România. Totodată, decizia reconfirmă contribuția membrilor comunității românești la dezvoltarea economică a Italiei", consideră MAE.

Liberalizarea completă a pieței italiene a forței de muncă a reprezentat un subiect constant al dialogului politico-diplomatic, partea română reiterând permanent, atât în dialogul la nivel înalt, cât și în demersurile Ambasadei României la Roma pe lângă partenerii italieni, necesitatea eliminării restricțiilor aplicate lucrătorilor români, astfel încât aceștia să poată beneficia de aceleași drepturi ca și cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, arată Ministerul român de Externe într-un comunicat.

De asemenea, decizia Guvernului italian reflectă, pe deplin, poziția promovată la nivelul instituțiilor europene, cel mai recent prin Rezoluția Parlamentului European privind libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană adoptată la 15 decembrie 2011 și prin Raportul Comisiei Europene din 11 noiembrie 2011 referitor la funcționarea aranjamentelor tranzitorii privind libera circulație a lucrătorilor din România. Conform acestor documente, mobilitatea lucrătorilor în spațiul UE nu ar trebui considerată o amenințare pentru piețele muncii din statele membre, menținerea sau extinderea restricțiilor privind libera circulație a lucrătorilor având, de fapt, un efect negativ asupra economiei europene, reamintește MAE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 30 Decembrie 2011
Stire din Social : Atenție se oprește apa!
Vineri, 30 Decembrie 2011
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.5063 secunde