Jale în piețe! Au explodat prețurile la ouă, lapte, legume și fructe

1068
6
Jale în piețe! Au explodat prețurile  la ouă, lapte, legume și fructe - fotofondscumpiripiete1-1515421345.jpg

Articole de la același autor

Deși au așteptări mari de la 2018, constănțenii au parte, deocamdată, numai de surprize neplăcute. Benzina și motorina s-au scumpit încă din primele zile de după Revelion, continuând trendul ascendent al prețurilor declanșat la finele lui noiembrie. Însă cel mai tare îi doare la buzunar scumpirea alimentelor.

Așa se face că toți cei care au dat o raită prin piețe și magazine, zilele acestea, au avut un șoc când au văzut că ouăle au trecut de pragul psihologic de un leu bucata. În supermarketurile de cartier, ele se vând chiar și cu 1,2 lei. Doar la magazinele care se aprovizionează direct de la crescătoriile din zonă mai găsești ouă la preț de 0,9 lei bucata, însă și aici se vor mai scumpi în zilele următoare.

"Am crezut că după sărbători se vor mai ieftini alimentele de bază, dar, de fapt, ele continuă să se scumpească. Cum este posibil ca să dai pe un ou un leu? Oul este un aliment foarte important și pentru adulți, dar și pentru copii. Oul este folosit și pentru micul dejun, dar și în prăjiturile de casă pe care le facem. Ar trebui să fie accesibil la preț pentru toată lumea, să putem să ne hrănim corect și să fim sănătoși", ni s-a plâns Paula S., o bunică din Constanța pe care am întâlnit-o în Piața Griviței.

Femeia târguia dis-de-dimineață pentru că, fiind vacanță, are ambii nepoți la ea în fiecare zi, până seara, când vin părinții lor de la serviciu.

Altă bunică, aceleași nemulțumiri: "Noi bătrânii ne descurcăm cum ne descurcăm, dar familiile care au doi, trei copii, cu atâtea cheltuieli, ajung să mănânce tot felul de prostii la micul dejun, doar pentru că sunt mai ieftine. Păi numai dacă faci o omletă pentru toată familia, ai sărit de 10 lei. Mai pui pe lângă și puțină brânză, roșii, ardei sau castravete, mai adaugi cel puțin 8 – 9 lei. Un litru de lapte, adică o cană la fiecare din cei patru membri ai familiei, este și el cinci lei. Pâinea este un leu cea simplă, trei lei cea cu semințe. Nu mai punem la socoteală și untul, eventual mierea, pentru cei mici. Și îți dai seama că numai prima masă ajunge să coste în jur de 30 de lei. În schimb, cu un bol de cereale pline de zahăr și cine știe ce adaoși nesănătoși, umflă burta, e mai comod și costă mai puțin. Un mic dejun sănătos a ajuns un lux în ziua de azi".

"Comercianții fac speculă!"

Comercianții spun că scumpirile sunt generate de creșterea prețurilor la combustibili și la energie. Însă, în piețe, micii negustori nu mai au justificare.

"Te-ai aștepta ca la țărani ouăle să fie mai ieftine pentru că ei nu au cheltuieli cu transport, depozitare, dar, de fapt, le vând mai scump decât în magazin. Spun că sunt naturale, de la găini fericite, crescute în curte, dar ei fac speculă și profită de toate scumpirile din magazine", ni s-a adresat, indignat, un alt constănțean ieșit la cumpărături.

Iar prețuri "explodate" găsim și la legume, și la fructe. Și aici nu facem referire la struguri, vânduți cu 14 lei kilogramul, căci puțin își permit să dea atâția bani, ci la mere, care sunt și ele 4 - 5 lei, banane – 5 - 6 lei, portocale, mandarine – 4 - 5 lei. Cât despre legume, roșiile, de Turcia sau Italia, sunt între 10 și 15 lei, castraveții se vând cu 10 lei kilogramul, spanacul, doar frunze, gata curățat, este 10 lei punga de un kilogram, salata este trei lei bucata, ceapa roșie este cinci lei kilogramul.

"Este strigător la cer ce se întâmplă. Scumpirile acestea ne afectează și fizic, și psihic. Mai întâi, nu ne mai permitem să mâncăm sănătos, apoi o luăm razna stresându-ne că nu ne mai descurcăm cu banii. Și te mai miri de ce pleacă românii de la ei din țară. Copiii mei muncesc în străinătate. În Germania. Au salarii decente și program normal, fără să își petreacă toată viața la serviciu. Și își permit să mănânce tot ce poftesc, să își cumpere tot ce își doresc și să meargă în vacanță cu copiii lor. Pentru ce să se întoarcă aici, unde de-abia câștigi cât să supraviețuiești!", ne spune, amărât, un alt constănțean.

Comentează știrea

Nazi
9 ianuarie 2018
Opinie

Ce va plangeti nu au crescut salariile cu 20%, pensiile cu putin lasa ca aveti bani comerciantului nu iau marit salariu ce vinde din aia castiga.Votati PSD-ul si in tara vor curge fluvii de lapte si miere. Dai romanului mintea cea de pe urma si macar 5% memorie.

Bâzi
9 ianuarie 2018
O... pinie !

Bolnav sau bolnăvior ?

MOS TAGARTZA
9 ianuarie 2018
PROGRAMUL PROMIS

AVEM GUVERN AVEM PARLAMAENT AVEM SENAT AVEM CONDUCERE AVEM LEGI AVEM PROGRAM DE GUVERNARE ( avem sau nu ?) CE NU AVEM ? OAMENI LA CONDUCERE NU AVEM ; AVEM LUPI HAMESITI AVEM O HAITA DE NEDREPNICI HOTI MINCINOSI CALCA PE CADAVRELE NOASTRE

Balalau
9 ianuarie 2018
Ciuma rosie

Sa platim taxe si impozite sa aibe guvernantii ce fura ca nu le mai ajunge niste hoti

Au explodat prețurile ?
9 ianuarie 2018
Am vazut pesedei fericiti

Voi ce credeti ca astia,ca pesedeii va lasa liberi ? Popor de prosti. Pai daca burghezul rosu nu te tine in lesa,daca nu te tine flamand si dependent de "mila" burgheziei pesediste,daca nu te tine ridicat in doua labute ca Grivei ,te mai inchinati la PSD ? Pai la cine vrei sa te inchini ? La stapanul rosu,bineinteles.

Radu L.
9 ianuarie 2018
Lasati-o balta

Ptr costanteanul indignat de ce sunt ouale rosii la tarani.Pai muta-te la tara saracie si crestele tu .iar ptr ei care se mira de ce sunt scumpe legumele le amintesc ca este iarna si deaia iar daca le vreti ieftine aveti ocazia sa le puneti la lada frigorifica de vara cand ele sunt mai ieftine dar lenea este cucoana mare. Nu mai spun de fructele exotice care oricum nu cred ca cresc la noi si care nu sunt exagerat de scumpe.Cand dati bani pe tigari si bautura nu mai sunt asa scumpe!Numai cretinisme citesti in ziarul asta comunist.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5603 secunde