Joi fără curent în mai multe zone din municipiul și județul Constanța

63
< 1 min citire
Joi fără curent în mai multe zone din municipiul și județul Constanța - x-curent-1779870461.webp
Joi, 28 mai, mai multe zone din Constanța și din localitățile învecinate vor rămâne temporar fără energie electrică, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei.
În municipiul Constanța, întreruperile vor afecta în special agenții economici din cartierul Boreal, unde alimentarea va fi sistată între orele 8:00 și 16:00 pe mai multe străzi, printre care Brest, Paris, Roma, Praga, Sofia, Varșovia și Veneția.
În aceeași zi, o altă zonă importantă vizată este Tabăra Turist din Mamaia, unde alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă între 8:30 și 16:30, afectând numeroase unități de cazare, restaurante, terase și cluburi din perimetrul bulevardului Mamaia și zona Summerland.
În Poiana, alimentarea va fi oprită între 9:00 și 17:00 pe străzi precum Potârnichii, Cerealelor, Câmpului, Vântului, Albatroș, Semănătorului, Nufărului și Cocoșului, dar și pe drumul comunal DC 88.
În Lumina, întreruperile programate din același interval vor afecta străzile Mare, Năvodari, Luceafărului și Narciselor. Alimentarea va fi întreruptă, de asemenea, în Almălău și Cochirleni, între 9:00 și 17:00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0912 secunde