Jucătorii la loto își vor putea cumpăra bilete online
Articole recomandate
Furtuni cu grindină și vânt puternic în Dobrogea. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT
17 Aprilie 2024
Sălile de jocuri de noroc vor fi închise în toate localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Lege promulgată
17 Aprilie 2024
Elevi ai liceului „Mihai Eminescu”, în vizită la SPIT Constanța
17 Aprilie 2024
Atenție, șoferi! Trafic închis pe A2 pentru lucrări de reparații
17 Aprilie 2024
Guvernul a decis în ședința de joi ca biletele la jocurile organizate de Loteria Română să poată fi achiziționate online. Biletele vor putea fi cumpărate de pe siteurile oficiale ale Companiei Naționale „Loteria Română S.A.”.
„Executivul a aprobat în ședința de joi o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanții la joc sau prin accesarea secțiunii dedicate acestei activități disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale ”Loteria Română S.A.” cu condiția achitării taxei de participare, iar efectuarea plății pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată și prin instrumente de plată electronice, așa cum sunt reglementate de legislația în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activități cu respectarea regulilor de distanțare socială”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Această decizie vine în contextul în care legislația aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situații de genul limitării liberei circulații și libertății economice ca urmare a unor situații de urgență, precum apariția unei pandemii, care face imposibilă desfășurarea unor activități de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar organizarea și exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activitățile afectate de regulile de distanțare socială impuse de autorități.
„Inovațiile tehnologice din ultimi ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internațional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidențiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică”, mai precizează ministerul, în comunicatul de presă.
Sursa: digi24.ro
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 19 Iulie 2020
Sâmbătă, 22 August 2020
Duminică, 16 August 2020
Duminică, 16 August 2020
Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Sâmbătă, 27 Iunie 2020
Joi, 25 Iunie 2020