Astăzi și mâine, între orele 8,00 și 16,00, Enel Distribuție Dobrogea va executa lucrări de mentenanță la trafo 1 110/10 kV , din Stația de transformare 110/20/10 kV Centru 1, din municipiul Constanța. Preluarea consumului pe 10 kV se va face din trafo 3 20/10 kV.
Drept urmare gradul de siguranță în alimentarea cu energie electrică al consumatorilor aferenți stației CENTRU 1 va scădea. În eventualitatea apariției unor avarii în rețeaua electrică de 110 kV, timpul de realimentare al consumatorilor ar putea ajunge la maxim 60 minute.
"Echipele Enel Distribuție Dobrogea, împreună cu echipe ale contractorilor vor efectua aceste lucrări în stație, în regim de maximă mobilizare, pentru a reduce pe cât posibil efectele scăderii gradului de siguranță în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor", se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă Enel.
Principalele zone care ar putea fi afectate de eventuale avarii ale rețelei electrice sunt Casa de Cultură, Peninsula, Piața Ovidiu, Prefectura, Primăria și Consiliul Județean Constanța, Centrul Comercial "Tomis", Piața Griviței, Spitalul Județean de Urgență Constanța și arterele din centrul municipiului.
"Printre măsurile de prevenire a unor eventuale avarii majore, Enel Distribuție Dobrogea va monitoriza în permanență starea rețelei. Totodată, au fost stabilite planuri de intervenție pentru alimentarea parțială în special a consumatorilor care asigură servicii publice", se mai explică în comunicatul Enel.