Jumătate din numărul elevilor din lume nu au acces la computer

128
Jumătate din numărul elevilor din lume nu au acces la computer - 1-1587478616.jpg

Articole de la același autor

Jumătate din numărul total al cursanților din lume, respectiv 826 milioane de elevi și studenți, "nu au acces la un computer la domiciliu", iar "43% (706 milioane) nu au internet acasă", subliniază Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în contextul în care educația la distanța este promovată în majoritatea țărilor care se confruntă cu pandemia de COVID-19, informează agerpres.ro.


UNESCO denunță, într-un comunicat, o "fractura digitală îngrijorătoare în educația la distanță".


"Disparitățile sunt deosebit de mari în țările cu venituri reduse: în Africa subsahariană, 89% dintre cursanți nu au acces la calculatoare de familie, iar 82% nu au internet", notează UNESCO.


"În plus, în timp ce telefoanele mobile pot permite cursanților să acceseze informații, să se conecteze între ei și cu profesorii lor, aproximativ 56 de milioane de cursanți trăiesc în locuri care nu sunt deservite de rețele mobile, aproape jumătate fiind în Africa subsahariană", adaugă UNESCO.


Aceste cifre au fost compilate de echipa specială internațională pentru profesori, o alianță coordonată de UNESCO, pe baza datelor de la institutul său de statistică și de la Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (UIT), se arată în comunicat.


Cel puțin 1,5 miliarde de elevi și 63 de milioane de profesori de ciclu primar și secundar sunt afectați de tulburări fără precedent provocate de pandemia de COVID-19, școlile fiind închise în 191 de țări, conform UNESCO.


Audrey Azoulay, director general al UNESCO, consideră că este necesară "multiplicarea eforturile pentru asigurarea conectivității pentru toți", dar "și pentru a sprijini alte alternative, în special utilizarea emisiunilor de radio și televiziune comunitare și creativitatea în toate formele de învățare".


UNESCO notează că pentru "profesorii din regiunile în care tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C) și alte metode de predare la distanță sunt mai puțin disponibile", tranziția la învățarea online a fost foarte dificilă", "chiar imposibilă".


"În Africa subsahariană, doar 64% dintre profesorii din învățământul primar și 50% din cel secundar au beneficiat de o pregătire minimală, care adesea nu include competențe IT&C", se arată în comunicat.


"Aceste inegalități constituie o amenințare reală la adresa continuității învățării în aceasta perioadă de tulburare fără precedent a educației", subliniază Stefania Giannini, director general adjunct pentru educație al UNESCO. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7704 secunde