Klaus Iohannis: Măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni au dat rezultate

199
Klaus Iohannis: Măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni au dat rezultate - 1-1605181891.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, de la Palatul Cotroceni, în cadrul videoconferinței cu prefecții și întâlnirii cu premierul și membri ai Guvernului, că măsurile impuse de Guvern acum câteva săptămâni pentru a gestiona pandemia dau primele rezultate, potrivit Digi24.


“Deja putem să observăm că măsurile luate de Guvern acum câteva săptămâni, măsuri care la momentul respectiv au dus la dezbateri de tot felul, vedem că dau primele rezultate.


Cu siguranță că ați observat că acum 3-4 săptămâni, numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult și acum suntem în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxim se situează în zona de 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000.


Nu putem să spunem încă, din păcate, că am reușit să îngrădim pandemia, dar avem primele confirmări că măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni bune au dat rezultate.


Din păcate, aceste rezultate, chiar dacă există și arată că măsurile pe care le luăm au fost bine gândite, nu au fost suficiente, pentru că vedem la Terapie Intensivă numărul de persoane crește. Din nefericire, în fiecare zi avem un număr important de decese, mult prea mulți români mor de această boală și atunci evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive”, a afirmat președintele.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.476 secunde