La 13 ani dă lecții despre boală și speranță

La doar 13 ani, o fetiță din Năvodari poate să ne dea lecții, tuturor, despre tărie și speranță. Suferă de diabet, este insulino-dependentă și trebuie să urmeze un tratament și un regim strict pentru a supraviețui. Zi de zi, însă, învinge boala în felul ei: este premiantă, olimpică, a avut mai multe expoziții de pictură și, de curând, a început să cânte și la chitară clasică. Ba chiar o face foarte bine!

Boala cronică este o povară greu de purtat de către un adult, darămite de un copil. Indiferent de cum se numește afecțiunea, există riscul ca copilul suferind să se închidă în el, să se izoleze de societate și prieteni și … să se dea bătut. În cazul diabetului, poate însemna renunțarea la tratament, alegerea unui stil de viață dezordonat, ignorarea nivelului glicemiei, toate ducând, invariabil, la comă diabetică și la complicații precum orbire sau și mai rău, la leziuni cerebrale permanente sau deces. Nu trebuie însă să fie așa, boala cronică nu trebuie să însemne suferință zilnică, o dovedește Daniela Roșu, o copilă de 13 ani.

I s-a schimbat viața într-o clipă
Daniela este elevă în clasa a șaptea la Școala nr. 2 din Năvodari. A aflat că este bolnavă de diabetul de tipul I (insulino-dependent) în urmă cu aproape doi ani. Vestea a fost un șoc atât pentru ea, cât și pentru părinți, mai ales că nu știau să aibă și alte cazuri în familie, ne-au mărturisit fetița și tatăl ei, Ion Roșu. Abia după ce au consultat un medic și-au dat seama că și bunica fetiței, care a murit în urmă cu doi ani, suferise de aceeași boală.
"Începuse să-mi cadă părul, așa că am fost să fac analize. Atunci am aflat că aveam glicemia 350 mg/dl, foarte mult, puteam să intru în comă diabetică! Am fost diagnosticată cu diabet de tip I și au urmat internări în spital, pastile, injecțiile cu insulină. Aveam nopți, în spital, când mă gândeam că nu mai pot să mănânc nici măcar o napolitană. Câteodată plângeam, gândindu-mă la ce va însemna boala pentru mine…", își amintește fetița.
Punerea diagnosticului a însemnat o schimbare radicală a stilului de viață. Având în vedere că nivelul glicemiei era foarte ridicat (valorile normale se situează între 70 și 120 mg/dl), se impunea o intervenție rapidă. Au urmat internările în spital - Daniela își amintește că cel mai mult a stat internată, la început, două săptămâni, iar după o săptămână petrecută acasă a trebuit să se întoarcă sub supravegherea medicilor -, învățarea părinților și a fetiței cum se măsoară glicemia și cum se fac injecțiile cu insulină. Căci, pentru a ține boala în frâu, terapia trebuie urmată cu strictețe. Dar cel mai mare impact l-a avut schimbarea regimului alimentar. "Înainte mâncam orice voiam, la orice oră. Ba chiar mâncam cantități enorme de dulce. A trebuit să-mi schimb radical obiceiurile culinare. Acum îmi măsor glicemia înainte de fiecare masă și calculez câți carbohidrați conține tot ceea ce consum. La fel, fac zilnic injecții cu insulină și iau și pastile. Doar că dozele de insulină s-au micșorat", povestește fata. Astfel că, la ora actuală, valorile glicemiei au între 120 și 170 mg/dl. De altfel, și părintele recunoaște că, dacă până nu demult o răsfățau realizându-i toate poftele, acum totul are o măsură.

Florile și marea, pasiunile ei…
Deși speriată de gravitatea bolii, fetița este conștientă că trebuie să învețe să trăiască cu ea, să o înfrunte zi de zi. De aceea, a continuat să învețe bine; este olimpică la limba și literatura română, la matematică și la religie. În plus, a încheiat clasa a șasea cu zece pe linie. Zâmbește timid când tatăl, vădit mândru de performanțele fiicei sale, o laudă: "Cei din clasa a opta, când termină gimnaziul, înmânează cheia școlii celui mai bun din anul următor, iar ea vrea să primească această cheie". Fata se grăbește să-l contrazică, însă: "Nu neapărat, pentru că în clasa a șaptea este greu să te menții (n.r. în vârf )".
Îi place mai mult să vorbească despre pasiunile ei. Desenează de când se știe, după cum singură mărturisește, iar de aproximativ un an a început să picteze pe pânză. Își apleacă atenția în special asupra florilor și a peisajelor marine, pe care le redă în culori vii. Lucrează și câteva luni la un tablou, până îi place rezultatul.
Mai mult, din luna februarie a acestui an a început să ia și lecții de chitară clasică și ar vrea, dacă îi va permite timpul, să învețe să cânte și la pian.
Talentul îi este apreciat, până în prezent tablourile ei au fost incluse în patru expoziții, atât în Năvodari, cât și în Constanța. De asemenea, sâmbătă, 29 octombrie, a cântat din repertoriul lui Elvis Presley, alături de colegii din grupul de la Liceul "Lazăr Edeleanu", la Muzeul Marinei din Constanța, cu ocazia Zilei Armatei Române.

Vreau să fiu cât pot eu de bună!
Boala i-a schimbat și felul de privi viața. "Nu vreau să fiu cea mai bună în toate, ci cât pot de bună. Am înțeles că trebuie să mențin nivelul de stres la un nivel minim, așa că încerc să fiu calmă. Înainte mă trezeam la cinci dimineața pentru a învăța. Acum învăț o oră sau două pe zi, atât cât pot. Dar încă am rezultate bune", a adăugat Daniela.
Cât privește viitorul, spune că ar vrea să fie designer de interior, astfel ca talentul ei să aibă o aplicație în viața de zi cu zi.


Alți copii nu au curajul ei…
Alți adolescenți nu au tăria acestei fetițe din Năvodari. Într-o ediție anterioară a cotidianului "Cuget Liber" prezentam povestea lui Horia S., un tânăr de 17 ani din Constanța, asupra căruia diabetul a avut efectul descris mai sus. În ultimii patru ani a refuzat să urmeze tratamentul, iar urmările se observă deja. "Ar trebui să facă patru injecții cu insulină pe zi. Pe cea de dimineață o face, dar restul… Nu respectă orele de masă, nu vrea să meargă la medic. Iar când îi atragem atenția, țipă să nu-l mai batem la cap și că o meargă când o să aibă chef. Dar nu îi este bine. Este agitat, nervos, anul trecut a ajuns de trei ori la spital în comă diabetică", ne declara, în urmă cu puțin timp, mama adolescentului, atrăgând atenția cât de necesară este consultarea unui psiholog în cazul acestor copii.