Video Live Text Uniunea Națională a Patronatului Român - Regiunea Sud-Est a celebrat un an de existență, printr-un acord cu patronatele de la Kiev

1354
La ceas aniversar (un an de activitate), Uniunea Națională a Patronatului Român - Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE) a semnat, în weekend, un protocol de colaborare cu Uniunea Antreprenorilor Întreprinderilor Mici, Mijlocii și Privatizate din Ucraina. Obiectivele protocolului proaspăt încheiat urmărește facilitarea stabilirii de contacte între comunitățile de afaceri dintre cele două țări, identificarea de parteneri pentru cooperare la nivel de întreprinderi, organizații și firme. Totodată, pe viitor, se are în vedere asigurarea comunicării și coordonării între UNPR-RSE și colegii din țara vecină.

Cu un număr impresionant de participanți, evenimentul UNPR-RSE a marcat un moment extrem de important în ceea ce privește dezvoltarea economică, toate acestea în condițiile în care operatorii economici din regiune au nevoie de o colaborare mai strânsă pentru a face față provocărilor, dar și pentru a valorifica oportunitățile ce li se oferă. Astfel, a subliniat președintele uniunii, Daniel Constantin Moraru, România devine un punct esențial de tranzit pentru companiile implicate în reconstruirea Ucrainei, iar colaborarea operatorilor din regiunea noastră cu cei din Ucraina va aduce beneficii ambelor părți. „Evident, acest lucru se poate realiza numai printr-o asociere eficientă în mediul privat”, a spus acesta.

Precizăm că întregul eveniment a fost moderat de Pavel Bartoş, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Dintre participanţi îi amintim pe ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Prokopchuk Ihor, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, vicepreședintele Consiliului Judeţean Constanţa, Stelian Gima, deputatul PNL, Mircea Banias, directorul comercial al CN APMC, George Vișan, reprezentanții firmei „ambasada” etc. Totodată, a luat cuvântul prim vicepreședintele și directorul general al Uniunii Antreprenorilor de Întreprinderi Mici, Mijlocii și Privatizate din Ucraina, Vyaxheslav Btkovets, care a declarat că organizaţia lor a susținut mereu mediul de afaceri din Ucraina. „Evenimentul de azi este foarte important, pentru că avem susținerea prietenilor noștri români şi sperăm că această cooperare va continua mulți ani de acum înainte”, a adăugat el. Cu această ocazie, Mircea Banias a spus că el, personal are și un background de întreprinzător, având tot interesul să sprijine întreprinzătorii din domeniu, din sectorul transporturilor. La rândul său, viceprimarul Constanței a declarat că, pentru ca afacerile tuturor să crească, este nevoie să trăiască într-un oraș sigur.

„Acesta este rolul autorităților publice locale. Ușile primăriei sunt mereu deschise”, a transmis Ionuț Rusu. În ceea ce-l priveşte pe Stelian Gima, el este de părere că parteneriatul încheiat va aduce doar beneficii, cum ar fi locurile de muncă.

La final, Daniel Moraru a declarat următoarele: „Am fost sensibilizaţi şi am răspuns cu empatie nevoilor cetăţenilor ucraineni, atunci când a fost nevoie. O parte dintre ei doresc să rămână în această zonă, şi-au deschis afaceri. Am cunoscut antreprenorii ucraineni, lucrez cu ei de peste zece ani și pot să vă spun că, într-o evaluare sumară, sunt foarte serioși”. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1421 secunde