La Cernavodă, e vrajbă mare între spital și primărie

506
1 min citire
La Cernavodă, e vrajbă mare între spital și primărie - 03ee341f533aef1c55caf3b2eae3175c.jpg
Atmosfera în Spitalul Cernavodă este extrem de tensionată, spun angajații unității, din cauza întâmplărilor din ultimii doi ani (patru foști angajați sunt cercetați penal), dar și a lipsurilor financiare.
Ieri, spiritele s-au încins din nou. Dr. Gelu Coca a convocat toți angajații spitalului la o ședință pentru a-i anunța că primarul localității, Mariana Mircea, i-ar fi cerut să demisioneze.
"În cursul zilei de marți, directorul economic al spitalului, Liana Mun-teanu, s-a prezentat la biroul primăriței, pentru semnarea bugetului de cheltuieli. Aceasta a refuzat să semneze și i-a transmis că va semna după ce-mi voi da eu demisia", ne-a declarat managerul și le-a transmis și angajaților. Angajații au întocmit o listă de semnături pentru susținerea managerului, care a fost semnată de 86 de persoane.
La rândul său, primarul Mariana Mircea a declarat pentru "Cuget Liber" că este nemulțumită de modul în care dr. Coca a manageriat spitalul, dar nu i-a cerut să demisioneze. "Din iulie, de când spitalul a fost preluat de autoritatea locală, au mai fost făcute datorii de trei miliarde de lei vechi, pentru diverse contracte. Nu pot să semnez bugetul așa cum doresc dumnealor, trebuie analizat înainte și exact asta am cerut, să discutăm pe marginea lui", a afirmat primărița. Trebuie menționat că nu este prima dată când cele două părți, primăria și conducerea spitalului, nu cad de acord.
După terminarea ședinței, în care angajații și-au spus păsurile, reprezentanții primăriei și ai spitalului au căzut la o înțelegere: dr. Coca va rămâne la conducerea spitalului până în luna ianuarie, când urmează să fie organizat concurs pentru ocuparea postului. Medicul ne-a spus că încă nu s-a hotărât dacă va participa la respectivul concurs.
Pe de altă parte, în urma scandalului, directorul economic al spitalului, Liana Munteanu, și-a depus demisia din funcție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde