Reprezentanții medicilor acuză:

Legea de salarizare e unică doar în privința abuzurilor și neconcordanțelor

385
Comitetul Director al Federației "Solidaritatea Sanitară" din România cere Guvernului să remedieze urgent neconcordanțele și măsurile abuzive ce riscă să fie instituite prin Legea unică de salarizare.
"Astfel, solicităm eliminarea de urgență a alin. 7 din art. 30, care anulează, pentru 2010, plata sporului pentru orele lucrate în zilele libere și sărbătorile legale și plata orelor suplimentare. Motivația acestei solicitări o constituie faptul că, într-un sector cu «foc continuu», cum este sănătatea nu se poate lucra fără plata suplimentară a sâmbetelor și duminicilor, în caz contrar riscând să asistăm la un refuz al salariaților de a lucra în aceste zile și la o masivă plecare din sistem. În acest sens trebuie luată în considerare ponderea pe care o aveau aceste sporuri în cadrul salariului personalului din sănătate, ele reușind într-o oarecare măsură să recompenseze efortul de a lucra în zilele de libere legale și să crească un pic niște salarii indecent de mici. De altfel, art. 114 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară prevede plata sporului pentru zilele libere legale și pentru orele suplimentare lucrate, legea intrând astfel în contradicție cu un drept ce a fost negociat", explică președintele federației, Viorel Rotilă.
Acesta cere ca, în cazul personalului din sistemul sanitar să fie introdusă o derogare de la prevederile art. 23, alin. 2) care, în forma actuală, prevede faptul că suma sporurilor și indemnizațiilor individuale nu poate depăși 30% din salariul de bază. Potrivit lui Rotilă, acest aliniat intră în contradicție cu prevederile anexei II/2 în cadrul căreia sunt prevăzute sporuri ce depășesc 30% și este păstrată posibilitatea cumulării mai multor sporuri. "Am solicitat Ministerului Sănătății negocierea Regulamentului de sporuri pentru salariații din sănătate și asistență socială în noul context creat de Legea unică de salarizare, pe baza faptului că sporurile au caracter social și fac obiectul negocierii colective, inclusiv în cadrul instituțiilor publice", adaugă președintele "Solidaritatea Sanitară".
În același timp, reprezentanții medicilor spun că nu sunt de acord cu introducerea salariului de merit în salariu de bază, considerând că măsura poate crea grave distorsiuni în sistem prin favorizarea salariaților care beneficiază de salariu de merit în acest an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 12 Ianuarie 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.6725 secunde