Localităţi afectate vineri de lipsa curentului electric

883
Localităţi afectate vineri de lipsa curentului electric - x-curent-1714037801.jpg

Articole de la același autor

În fiecare săptămână, Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Cu toate acestea, sunt necesare lucrări care se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Vineri, 26 aprilie, nu va fi curent în localităţile Limanu, Hagieni şi Arsa, 2 Mai, între orele 12:00 - 15:00.

În localitatea Cumpăna sunt afectaţi consumatorii cu domiciliul pe Şoseaua Constanţei nr. 2 E, strada George Bacovia nr. 88 (orele 8:00 - 16:00), iar în oraşul Eforie Nord, cei de pe străzile Dorobanti, Sportului, Griviƫei, Tudor Vladimirescu, 1 Mai, Mihai Eminescu, Egretei (orele 8:30 - 16:30). În municipiul Constanţa, nu vor beneficia de curent electric persoanele din zona CET - strada Industrială (orele 8:30 - 16:30) şi nici cele de pe strada Henry Coandă nr. 16, respectiv străzile: Henry Coandă, Barbu Catargi, strada Iuliu Maniu nr. 29, strada Henry Coandă nr. 21 (orele 9:00 - 17:00). Ultimele întreruperi au loc între orele 9:00 - 17:00, în localitatea Poarta Albă şi Negreşti.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5411 secunde