Ne apropiem, încetul cu încetul, de zilele însorite și călduroase care ne vor scoate din case pentru a ne bucura de plimbări prin oraș. Faleza Cazinoului din Constanța, spre exemplu, una dintre cele mai frecventate zone de recreere, atrage zilnic sute de oameni, iar printre cei care contribuie la atmosfera animată se numără și artiștii stradali. Muzicieni, pictori și performeri de diverse tipuri își desfășoară activitatea în spațiul public, oferind trecătorilor momente de relaxare și divertisment.
Totuși, nu toți cei care aleg să performeze pe străzi dispun de talent artistic real. Unii își desfășoară activitatea doar pentru a obține un venit suplimentar, fără a respecta un standard de calitate, ceea ce poate duce la perturbarea liniștii publice. În special în sezonul rece, „cântăreții ambulanți” sunt mai prezenți pe străzile centrale ale Constanței sau chiar prin cartiere, generând nemulțumiri în rândul locuitorilor. Pentru a aduce ordine în această activitate, autoritățile locale din Constanța au decis să intervină printr-un nou regulament. În ședința de Consiliu Local din 28 februarie, a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea activității artiștilor stradali pe domeniul public al Municipiului Constanța. Acest document stabilește condițiile în care artiștii pot performa, punând accent pe talent, prestație artistică, ținută și valoarea repertoriului.

„Activitatea artiștilor stradali este considerată importantă în orașele turistice din întreaga lume, un act artistic de calitate aducând bucurie trecătorilor. Aceste activități trebuie însă reglementate, astfel încât să se desfășoare într-un mod organizat", se arată în raportul de aprobare.
Zonele autorizate pentru desfășurarea activității sunt: Zona Peninsulară (Piața Ovidiu, alei pietonale, Faleza Cazinou Constanța, Portul Turistic Tomis, Faleza Esplanada), Promenada Ștefan cel Mare, malul Lacului Siutghiol, Stațiunea Mamaia (faleza stațiunii, Piațeta Perla, Piațeta Cazinou), parcuri (Tăbăcărie, Gară, Tomis II, Sala Sporturilor, Casa de Cultură, Parcul Arheologic). De asemenea, sunt stabilite restricții pentru zonele unde activitatea artistică ar putea crea disconfort sau pericole, cum ar fi: intersecții, piețe, treceri de pietoni și căi de acces; în fața instituțiilor publice, sociale, de cult și medicale; mijloace de transport în comun și stații de autobuz; zone cu lățime pietonală mai mică de 3 metri sau în apropierea teraselor; locuri care ar putea perturba circulația rutieră sau accesul persoanelor cu dizabilități.
Pentru a evita disconfortul produs de zgomot, regulamentul impune un program clar pentru artiștii stradali: mai – septembrie: luni – vineri, 16:00 – 22:00, sâmbătă – duminică, 10:00 – 12:00, 17:00 – 22:00; octombrie – aprilie: luni – vineri: 16:00 – 20:00, sâmbătă – duminică: 10:00 – 12:00, 17:00 – 22:00.
Condițiile impuse de Primăria Constanța
Actul artistic poate fi performat de persoane sau grupuri de până la cinci persoane, cu vârsta de minimum 16 ani, cu sau fără studii de specialitate, care trebuie să facă dovada talentului lor artistic în cadrul Comisiei de analiză/evaluare privind autorizarea actelor artistice stradale în municipiul Constanța. Dacă mai mulți muzicieni/artiști doresc să susțină împreună un act artistic stradal, aceștia se vor asocia și vor aplica pentru un singur acord. Documentele necesare pentru obținerea autorizării pot fi consultate pe pagina primăriei, la secțiunea proiecte de hotărâri.
Opiniile constănțenilor cu privire la artiștii stradali sunt împărțite. Pe de o parte, mulți consideră că aceștia aduc un plus de culoare și dinamism orașului, creând o atmosferă plăcută în zonele de promenadă. Muzica live, picturile sau spectacolele de teatru stradal sunt apreciate de turiști și localnici deopotrivă, contribuind la viața culturală a Constanței. Pe de altă parte, există și voci critice care susțin că unele prestații lasă de dorit, iar prezența necontrolată a „artiștilor” fără talent poate afecta negativ experiența trecătorilor.