Premiile mari la Loto 6 din 49 și Joker se reportează pentru următoarea tragere. Niciun jucător nu a reușit să ghicească toate cele șase numere la jocurile cu cele mai mari câștiguri.
La 6 din 49, numerele extrase au fost 21, 45, 19, 38, 27 și 18. La categoria întâi, reportul a ajuns la 22.452.721 de lei. La categoria a doua, 15 jucători au câștigat câte 24.372,11 lei, la categoria a treia, 874 de jucători au câștigat câte 418,28 de lei, iar la categoria a patra, cu trei numere din șase, s-au înregistrat 18.271 de câștiguri a câte 30 de lei.
La Joker, numerele extrase au fost 45, 11, 44, 17 și 4, iar jokerul a fost 8. La categoria întâi, reportul este de 14.617.996,15 lei, iar la categoria a doua de 32.457,62 de lei.
La 5 din 40, însă, s-a câștigat marele premiu, de 203.456,64 de lei și premiul la categoria a doua, de 21.891,84 de lei.
Următoarele trageri vor avea loc joi, 28 august.