Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, mâine, în timpul lucrărilor.
Astfel, în municipiul Constanța, între orele 8 și 16, vor fi afectați consumatorii din zona Compozitorilor, cu străzile Rapsodiei, Paul Constantinescu, Haricleea Darcle și Nicolae Kirculescu - total.
În restul județului, între orele 8 și 18, sunt anunțate întreruperi în localitatea Eforie Nord, cu strada Mării - total, în localitatea Costinești, cu Cartier Epavă - parțial. De asemenea, între orele 8 și 20, se oprește curentul în localitățile Saraiu, Dulgheru, Stejaru, Targusor, Topalu, Gălbiori, Șiriu, Crișan, Crucea, Horia Tichilești, Stupina și Corbu - total și Hârșova - parțial, iar, între orele 8 și 16, în localitatea Bărăganu.