Lucrări la Costineşti, pentru refacerea plajelor şi a falezei

349

Articole de la același autor

Echipele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au finalizat, săptămâna trecută, cea de-a doua etapă a lucrărilor de întreţinere a obiectivului „Amenajare complexă pentru atenuarea viiturilor, refacerea plajelor şi falezei Costineşti”.

Astfel, în această toamnă, au fost executate lucrări de cosire a vegetaţiei pe zona cuprinsă între baraj şi podul rutier de la intrarea în localitate şi acţiuni de întreţinere şi decolmatare a canalului cuprins între podul rutier şi zona casetată, pe o lungime de 200 metri liniari, de unde au fost scoşi peste 1.000 metri cubi de pământ. „În prima etapă din primăvară, a fost reabilitată pasarela pietonală, deteriorată de mediul marin, în lungime de 100 de metri, care avea nevoie de reabilitare pentru o mai bună siguranţă a turiştilor, astfel că balustradele de la cele două podeţe pietonale şi de la canalul de descărcare în Marea Neagră a Lacului Costineşti au fost înlocuite în proporţie de 60%. La unul dintre podeţe a fost necesară înlocuirea totală a elementelor metalice deteriorate, iar, la celălalt, au fost schimbate parţial ca şi elementele de la canalul de descărcare, iar, după înlocuire, acestea au fost vopsite”, explică directorul ABADL, Bogdan Bola.

Potrivit acestuia, pentru anul 2021, a fost propusă ca fiind prioritară finalizarea lucrărilor de reabilitare a balustradei, înlocuirea în totalitate a podinelor din lemn de pe cele două podeţe, precum şi întreţinerea barajului şi a zonei de regularizare a Văii Costineşti. „Împreună cu colegii mei, săptămâna viitoare, urmează să avem o întâlnire cu administraţia locală din Costineşti pentru a stabili şi a putea rezolva şi alte probleme ce ţin de instituţia noastră, dar care afectează în mod direct viaţa celor din comunitate. Până când reîncepe sezonul estival, dorim ca lucrările propuse să fie deja finalizate”, mai spune şeful ABADL.

Pasarela pietonală de la Costineşti face parte din „Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor şi refacerea plajei şi falezei Costineşti”, realizată după inundaţiile istorice din anul 2005, când o parte din localitatea Costineşti, plaja din zona Obeliscului din Costineşti au fost distruse de puhoaiele de apă, care s-au revărsat în mare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4652 secunde