"Mă amenința că mă taie, că mă omoară!"

Are 29 de ani și, de aproape trei luni, cămin pentru ea și pentru doi dintre copiii săi este Centrul Maternal de la Mangalia. Anca (n.r.- îi vom spune așa pentru că ne-a rugat să nu îi dezvăluim identitatea) este fericită acum. Are un adăpost deasupra capului, are ce să le pună în farfurie copiilor și, mai presus de orice, are liniște și nu mai trăiește fiecare clipă cu frică în suflet.

A venit în centrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului Constanța astă-vară, pe 27 iulie, fugind de soț, care o bătea. Ar mai fi suportat loviturile asupra ei, așa cum a făcut-o ani la rând, dar nu și cele asupra copiilor. A plecat unde a văzut ochii, cu cele trei fete după ea. "Nu aveam unde să merg. Mi-au dat o mână de ajutor și m-au primit în centru, altfel aș fi stat în stradă. Aici copiii sunt îngrijiți, merg la școală, au tot ce le trebuie. Am trei fete, una în clasa a V-a, una în clasa a III-a și una în clasa a II-a. Pe cea mare au luat-o într-un centru de plasament din Constanța, pentru că nu puteam să stau cu toate trei aici. Dar e bine și acolo. Se duce la școală, o vizitez mereu", ne povestește Anca zâmbind.

S-a integrat repede în colectiv și se simte ca acasă, chiar dacă îi lipsește fata cea mare. Au toate condițiile: camere mari, aerisite, spațioase, bucătărie dotată cu tot ce trebuie, baie cu apă caldă, mâncare sănătoasă. Fetele merg la școală, iar Anca muncește în Mangalia. "Am trăit aproape 11 ani cu el. Tot timpul bătăi, ceartă, gelozii. Nu am mai suportat, am făcut și plângere la Poliție, însă, în ultima perioadă, se comporta urât cu fetele. Așa că l-am părăsit. A încercat, m-a căutat să mă ducă acasă, insistă să mă duc acasă, dar știu că nu mai are rost. Pentru că nu este prima dată când este violent. Nu muncește, nu aduce niciun ban în casă, eu fac tot și tot nu e mulțumit. Uneori mă amenința că mă taie, că mă omoară. Am pătimit mult de pe urma lui, am avut și coastele rupte, mâna ruptă, maxilarul rupt. Mai fugeam și mă ascundeam la o vecină, dar mereu mă întorceam la el", spune Anca, cu amărăciune în glas, iar mărturie îi stă o cicatrice de pe obrazul drept.

"Sperăm să nu plecăm în stradă"

Fața ei poartă, pe lângă urmele bătăilor de la cel pe care îl consideră soț, și pe cele ale unui trai mult prea greu de dus. "Eu am muncit oriunde s-a ivit ocazia. Astă-vară am fost angajată la hotel, cu ziua, în Venus. Am lucrat și în construcții, ca salahor, fac orice, numai să ne plătească. Acum sunt menajeră pentru doi bătrâni din Mangalia. Fac curățenie, fac piața, orice mi se cere. Strâng bani. Sperăm că atunci când va veni vremea să plecăm să nu plecăm pe stradă. M-am gândit să mă duc la familia mea din Buhuși, dar acolo nu am unde să lucrez, să câștig pâinea pentru copii. Aici se mai găsește. Și au și ei problemele și greutățile lor. Tata este bolnav, mama a murit, am mulți frați acolo și stau toți în casa părintească. Nu mai este loc și pentru noi", ne zice Anca lăcrimând.

Este destul de îngrijorată atunci când se gândește că va veni și ziua în care va trebui să-și ia copiii și să plece din centru. Singurul ajutor pe care îl va mai primi atunci este suma de 600 de lei de la DGASPC, după care va fi singură, pe cont propriu. Numai ea și fetele ei.

Centrul de la Mangalia este casă și masă pentru șapte mame și 12 copii. Pot rămâne în centru șase luni de zile, cu posibilitatea de prelungire, în funcție de fiecare caz, până la maximum încă șase luni. Mamele sunt supravegheate și ajutate în permanență de câte un educator. Primesc consiliere psihologică și profesională, astfel încât, la ieșirea din centru, să se poată descurca singure.