În perioada următoare, mai multe blocuri din municipiul Constanța vor intra în reabilitare termică. La acest moment, contractele de execuție au fost deja semnate de primarul Vergil Chițac marcând un pas important în direcția modernizării fondului locativ și a reducerii consumului energetic în oraș.
În acest context, zilele trecute, a fost organizată o ședință de informare, la care au participat reprezentanți ai primăriei, constructorii și locatarii blocurilor implicate: zona Casa de Cultură, blocurile L48, L49, L50, zona Badea Cârțan, blocurile K11, K12. Întâlnirea a avut drept scop asigurarea unui dialog direct între toți factorii implicați și beneficiarii proiectelor, pentru a clarifica detaliile legate de organizare și implementare.
Lucrările vor începe la începutul lunii mai, cu amplasarea schelelor, iar locatarii vor fi anunțați în prealabil. Principalele lucrări de intervenție includ: termoizolarea pereților exteriori și a elementelor opace; înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie performantă din PVC; izolarea planșeului de peste subsol, lucrări de instalații sanitare și electrice.
„Cele două proiecte de reabilitare termică ale blocurilor menționate mai sus, finanțate prin fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au o valoare totală de aproximativ 20 milioane de lei. Termenul de execuție pentru blocurile L48, L49, L50 este de 14 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar pentru imobilele K11 și K12 este de opt luni, de asemenea de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor", au precizat reprezentanţii municipalităţii.