Constănțenii care locuiesc în cartierul Km 5 nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea - Zona MTJT anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.
În municipiul Constanța, între orele 9,00 și 17,00, sunt afectați consumatorii de pe șoseaua Mangaliei, străzile Mugurului, Ștefan Panaitescu, Soarelui, Brazdei, Hatman Arbore, Narciselor, Școala Generală nr. 33, Grădinița Progresului, blocurile A3, G2, G3, G4, H1, M1, M2, N1 și N2.
În restul județului, între orele 8,00 și 17,00, se va opri curentul în localitatea Tuzla, parțial, iar, între orele 9,00 și 17,00, în localitatea Istria - parțial.