Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric

419
Mai multe străzi din Constanţa, fără curent electric - curent-1625510209.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Marţi, 6 iulie, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii de pe bulevardul Mamaia – zona Delfinariu şi cei de pe strada Răchitaşi. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, vor fi câte 30 de minute de întreruperi pentru consumatorii de pe străzile I.G. Duca, Dumbrava Roşie, bulevardul Mamaia nr. 68 – blocul BI4 şi bulevardul Mamaia – blocul LS11.

În restul judeţului, între orele 9.00 şi 17.00, se va lucra în localitatea Poarta Albă, pe străzile Calea Bucureşti, Panseluţelor, Consilierilor, Gării, Grădinilor, Primăriei, Naţiunilor, Apusului, Salciilor, Poliţiei, Păcii şi Prosperităţii, în localitatea Lipniţa, zona moara, atelier şi crama Lipniţa, precum şi în localităţile Carvăn Mare, Carvăn Mic, Goruni, Cuigiuc şi Vama Carvăn, precum şi în localităţile Negureni, Brebeni, Rariştea, respectiv Moara Ion Corvin. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3642 secunde