Constănțenii care locuiesc în centrul municipiului, cartierul Km 5, cartierul Inel I și zona Brătianu nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.
În municipiul Constanța, între orele 8 și 16, sunt afectați consumatorii din zona Far-Billa, cu Șoseaua Mangaliei, blocurile S și S6, zona Km 5, cu Șoseaua Mangaliei, strada Murgului, blocurile 1, 2, 3 și 4, strada Theodor Speranția, blocul C2, zona Inel I - Coiciu, cu strada Soveja, blocurile 39, 41, 41A, 43, 43A, 45, 45A și 51, străzile Semănătorului, Ion Alexandrescu, Simion Bărnuțiu și Aron Pumnul; strada Nicolae Iorga, cu Hotel Savoy, bulevardul I.C. Brătianu, bulevardul 1 Mai, cu zona UM Scafandri, blocurile 57, H17, H18, H16a, H16b, blocul Consal Trade și Fundătura 1 Mai.
În restul județului, între orele 8 și 17, sunt anunțate întreruperi în municipiul Mangalia, cu străzile Horia Cloșca și Crișan, General Boierescu, Avram Iancu, Ion Mecu, Iezerului, Gheorghe Nețoi, Gării, 1 Mai, General Dragalina, Libertății, Pescăruș, George Murnu și Petru Maior. De asemenea, se va opri curentul în localitatea Istria - total, în localitatea Ovidiu, pe străzile Poiana, Națională, Sănătății, Poporului și Portului, precum și în localitatea Darabani, total.