Mâinile dibace îi ajută să uite de suferință

1270
Mâinile dibace îi ajută să uite de suferință - 65db6ffa6c9cf294152ff120c616a09f.jpg
Globulețe, felicitări, ornamente de pom, lumânărele parfumate sau lenjerie de pat. La prima vedere par normale, întocmai ca și cele din comerț.
Dar nu, toate aceste obiecte sunt speciale. Ele sunt realizate de persoane
cu dizabilități sau seropozitive la unitatea protejată Util Deco, din cadrul Fundației "Alături de voi".

În cadrul Zilei Porților Deschise, Util Deco a lansat, ieri, colecția de iarnă. Oferta cuprinde lenjerii de pat cusute în atelierul unității, felicitări, calendare, cărți de vizită personalizate, globuri, ornamente de Crăciun, lumânări decorative. Prețurile sunt modice în comparație cu obiectele din magazine, iar calitatea este la cele mai înalte standarde. Dar, cel mai important, cumpărând produsele ajutăm persoane cu diferite handicapuri sau persoane seropozitive. Comenzile se pot face on-line, la adresa www.utildeco.ro, în orice cantitate.

Lenjerii de pat și halate personalizate
Atelierul de croitorie al Util Deco Constanța este unul dintre cele mai solicitate departamente. "Am avut comenzi importante de halate personalizate, lenjerii de pat pentru copii, fețe de mese și, de curând, am mai angajat o fată, Gina, specializată mai mult pe partea de croit", ne-a declarat Mirela Ivan, directorul centrului.
Pentru mulți tineri cu dizabilități sau seropozitivi, Util Deco nu reprezintă numai un loc de muncă, ci și un loc cu prieteni. Aici sunt priviți cu interes, de la egal la egal, de oameni la fel ca și ei, care le înțeleg cel mai bine durerile, suferințele, singurătățile.
Loredana împlinește astăzi 20 de ani. Lucrează din 2008 în atelier și spune că se simte foarte bine aici, vine cu drag. Petrece, zilnic, cel puțin trei ore la mașina de cusut, chiar dacă acum este și studentă în anul întâi la Facultatea de Drept și Administrație Publică. Marga este specialista în călcatul materialelor pregătite pentru croit. Are 21 de ani și este foarte încântată, pentru că a ajuns să fie om de bază în atelier, întocmai ca și Andreea. Ele au învățat meserie de la o profesoară, inginer specializat în textile. Acum, dacă ar vrea, ar putea să se angajeze în orice altă croitorie din oraș.

Agenții economici, primii vizați
Util Deco are ateliere de creație IT, tipărire și croitorie - la Constanța, confecționare lumânări și IT - la Târgu Mureș și artă meșteșugărească, legătorie și tipografie - la Iași. Unitatea protejată autorizată este o modalitate de a angaja per-soane cu handicap, în condițiile în care mediul economic nu dovedește apetență pentru absorbția de forță de muncă din rândul acestor persoane. Proiectul este finanțat de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei, Malariei prin Fundația Romanian Angel Appeal.
Obiectele confecționate de angajații Util Deco nu sunt destinate numai persoanelor fizice, ci și agenților economici. Aceștia sunt primii care ar trebui să conști-entizeze faptul că fiecare comandă susține implicit locul de muncă al unei persoane cu handicap, fiind nu numai o afacere, ci și un act de responsabilitate socială. Aici există posibilitatea de realizare de produse de serie mică pe comenzi special create la dorința clientului sau produse unicat. În plus, raportul preț-calitate este excelent, iar pentru cei care fac achiziții pe proiecte europene nu se percepe TVA, având în vedere că Util Deco nu este înregistrată ca plătitor de TVA. De asemenea, există posibilitatea de a face achiziții de o sumă care altfel s-ar vira ca taxă la buget, în cazul angajatorilor cu peste 50 de salariați care nu au 4% dintre aceștia persoane cu handicap (conform Legii 448/2006).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8915 secunde